De ce a câştigat Dodon alegerile prezidenţiale din R.Moldova (video)

Mihai Nicolae, directorul Institutului Fraţii Golescu pentru relaţia cu românii din străinătate, susţine într-o emisiune Epoch Times că nu era de aşteptat ca Federaţia Rusă să nu intervină în alegerile din R.Moldova. În opinia sa, sunt trei cauze pentru victoria lui Igor Dodon.
” Memoria deportaţilor” dezbateri la MTR cu ocazia cinstirii Zilei naţionale a memoriei românilor- victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor , ale foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. În imagine, Dr.Mihai Nicolae
” Memoria deportaţilor” dezbateri la MTR cu ocazia cinstirii Zilei naţionale a memoriei românilor- victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor , ale foametei şi altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. În imagine, Dr.Mihai Nicolae (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

În opinia sa, deşi alegerile ne-au lăsat un gust amar, ”trebuie să spunem foarte limpede că aceste alegeri au fost o testare. Nu e decât o întâmplare de etapă şi nu trebuie să vedem într-o lumină foarte întunecată ce s-a întâmplat”.

”Nici nu credeam că vom ajunge aproape la o paritate între cele două tabere, pro-europeni şi pro-eurasiatici. Totuşi candidatul Maia Sandu a reuşit să aducă oamenii la vot”, a precizat Mihai Nicolae. Avocatul consideră că rezultatul era totuşi previzibil, dat fiind că R.Moldova este ”un pământ de graniţă, de confluenţă. Marii actori geopolitici, marile puteri, au avut un cuvânt de spus. E greu de crezut că Federaţia Rusă, în actualul context global, să nu intervină ici şi colo”.

El a dat ca exemplu cazul Armeniei, ”care atunci când s-a pus problema Parteneriatului Estic, dintr-o dată, brusc, a trecut cu gândul la propriile lor avantaje. Există părerea încetăţenită în rândul armenilor că Rusia este un prieten care-i apără într-o zonă geografică înconjurată de duşmani”.

O a doua cauză pentru victoria lui Dodon, subliniată de directorul Institutului Fraţii Golescu, sunt carenţele şi contradicţiile interne ale statului R.Moldova. ”Este vorba de himera extraordinară a fondării de state la început de secol 21. Avem exemplul Austriei, vorbitoare de germană, dar nu poţi compara cei 900 de ani de istorie ai Austriei, cu istoria în principal românească, a Republicii Moldova. Este o himeră geopolitică şi asta se simte în oameni”, a explicat Nicolae.

O a treia cauză pentru victoria lui Dodon este nivelul de educaţie cetăţenească şi civică din R.Moldova. ”Nu putem să-i criticăm prea mult. Dincolo de Prut, pentru foarte mulţi singura realitate la care se raportează este Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM). Locurile de muncă erau acolo, concediile de odihnă erau pe litoralul Mării Negre, în Crimeea şi Odesa”, a subliniat Nicolae.

În opinia sa, în R.Moldova ”avem toate ingredientele dezastrului - o situaţie geopolitică internaţională, o pauperizare strigătoare la cer şi nimeni n-a lucrat cu oamenii şi nu le-a oferit o speranţă”.

Întrebat de rolul jucat de România şi de Occident în general în R.Moldova, Mihai Nicolae a arătat că ”în raionul Orhei, există autostrada finanţată de SUA, iar satele limitrofe acesteia au votat cu Dodon”, la fel cum s-a întâmplat în localităţile unde România a investit în grădiniţe.

”În primul rând lucrurile bune trebuie cunoscute. Acel orizont de speranţă nu a fost creat. Trebuie să fim împreună ca o cale de dezvoltare. Oameni care n-au cu ce să plătească întreţinerea sau cu ce să-şi cumpere mâncare nu sunt preocupaţi de proiecte politice, ci să-şi ajute familia şi să-şi asigure supravieţuirea. Acest vot nu trebuie aruncat numai în cârca cetăţenilor R.Moldova de etnie rusă sau ucraineană. Toate etniile, minorităţile conlocuitoare, trebuie să se bucure de drepturi şi să înţeleagă că această intervenţie a României este în beneficiul tuturor. Două cuvinte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului – unitate şi dezvoltare”, a concluzionat directorul Institutului Fraţii Golescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe