Daniel Zamfir: Tăriceanu mi-a spus că nu a renunţat la Cotroceni. Va candida indiferent ce decide PSD

Daniel Zamfir
Daniel Zamfir (Epoch Times România)

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, nu a renunţat la candidatura pentru Cotroceni, singura problemă este dacă va fi sau nu candidat comun al coaliţiei de guvernare, a afirmat luni, pentru Mediafax, Daniel Zamfir, unul dintre liderii partidului condus de şeful Senatului.

"Chiar singura soluţie viabilă la momentul acesta de alternativă la Iohannis. Eu nu cred că rezultatul la europarlamentare ne arată că orice variantă nu poate fi luată în calcul. Din punctul meu de vedere, chiar rămâne o alternativă, cea mai bună alternativă la Iohannis. Eu cred că Tăriceanu va trebui să candideze la preşedinţie şi sunt convins că o va face. Nu a renunţat nicio secundă la candidatură. O să propun în partid, miercuri, vreau să mergem să îi apărăm pe oameni de abuzuri. Miercuri avem şedinţă, dar nu ştiu dacă se va discuta. Este în funcţie de organizaţiile care au adoptat rezoluţiile. Eu i-am spus atunci că trebuie să candideze. Mi-a zis nu a fost o renunţare, dar în contextul în care veneam nu aveam cum să zic «candidez la preşedinţie», nici nu era rezultatul alegerilor europarlamentare făcut public. Am convingerea că va candida", a declarat Daniel Zamfir.

Senatorul susţine că a discutat cu Tăriceanu, iar declaraţia acestuia după votul privind ridicarea imunităţii din Senat nu trebuie citită ca o renunţare la candidatura la prezidenţiale.

"Acesta nu e decât un motiv de a confirma sprijinul filialelor, atunci când apar anumite îndoieli legat de chestiunea asta. Ne-am lămurit în partid că nu a fost o renunţare. La nivel personal m-am lămurit cu Călin Popescu Tăriceanu că acea declaraţie de atunci nu a fost o declaraţie de renunţare, ci una făcută într-un anumit context. Toate rezoluţiile declanşate în partid vor să îi probeze sprijinul şi dorinţa tuturor de a candida. (...) Discuţia nu poate fi formalizată pentru că în cadrul rezoluţiei noi am propus discuţii cu PSD, sigur după ce îşi fac şi ei Congresul, pentru eventuala candidatură unică. El va candida oricum. Discuţia e: candidează din partea unei alianţe comune sau nu. Numai un candidat din afară poate să ţină sub capac PSD, la ce certuri sunt în PSD", a precizat Daniel Zamfir.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne