Curtea de Apel a decis. Băsescu a fost colaborator al Securităţii ceauşiste

Traian Basescu
Traian Basescu (Epoch Times România)

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, vineri, că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securităţii. Decizia nu este definitivă iar fostul preşedinte, actualmente europarlamentar, poate face recurs în termen 15 zile de la comunicare.

Dosarul tranşat astăzi în instanţă a fost deschis după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a solicitat instanţei stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul fostului preşedinte, relatează Mediafax

Potrivit sursei citate, în acţiunea depusă la CAB de CNSAS se arată că fostul preşedinte şi-a turnat colegii şi a menţinut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, sub numele Petrov, până aproape de căderea regimului. Dosarul include documente de la SRI şi MApN.

La ultimul termen din dosar, fostul preşedinte a declarat că nu a fost colaborator al fostei Securităţi, aşa cum a susţinut în repetate rânduri. „Nu îl comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS, ne va împăca un al treilea, judecătorul. (...) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu, la Curtea de Apel Bucureşti.

Traian Băsescu a mai precizat că o decizie a instanţei în defavoarea sa îi va afecta imaginea. Întrebat dacă a fost colaborator al fostei Securităţi, fostul şef al statului a spus: „Nu, am declarat tot timpul că nu”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne