Ce urmăreşte Rusia prin proiectul Turkish Stream (interviu)

Miza proiectului este în primul rând politică, de factor de descurajare a etapei a doua a Coridorului Sudic de Gaz al UE, arată experta în politici energetice Eugenia Guşilov într-un interviu acordat Epoch Times.
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan în timpul întâlnirii lor din Istanbul, Turcia, 10 octombrie 2016.
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan în timpul întâlnirii lor din Istanbul, Turcia, 10 octombrie 2016. (Captură Foto)

Directoarea think-tank-ului Romanian Energy Center (ROEC) susţine că Turkish Stream contrazice interesul declarat al Turciei de a-şi diversifica sursele de import de gaze naturale, în sensul diminuării dependenţei de Rusia. Totuşi experta arată că Turcia are alternative de procurare a gazului, în timp ce Rusia are mai mult interes în acest proiect pentru că ea încearcă să-şi apere monopolul deţinut pe piaţa europeană, în special în Europa de Sud-Est.

Epoch Times: Ce implicaţii are semnarea acordului bilateral pentru construcţia conductei submarine Turkish Stream, care va transporta gaze naturale ruseşti în sud-estul Europei, pentru Europa, în opinia Dvs.?

Europa este supra-aprovizionată cu gaz. În ultimii 3 ani am trăit într-o “epocă a abundenţei”, cererea a fost redusă, iernile blânde, stocurile pline, şi preţurile mult reduse faţă de 2011. Rusia s-a adaptat dificil noului context legat de schimbările structurale ale pieţei de gaz din Europa, dar din 2013 a adoptat o strategie de conservare a poziţiei sale de lider pe piaţa europeană, prin care îşi apără agresiv cota de piaţă, pe care chiar a reuşit s-o crească la 31% (în 2015) de la 25% (în 2012).

Turcia ar fi o piaţă de desfacere naturală pentru descoperirile semnificative din ultimii ani din Mediterana de Est: zăcământul Tamar (Israel, 280 Bcm, descoperit în 2009), zăcământul Leviathan (Israel, 620 Bcm, 2010), zăcământul Aphrodite (Cipru, 128 Bcm, 2011) sau zăcământul Zohr (Egipt, 845 Bcm, 2015).

Aceste volume noi de gaz ar putea reprezenta o competiţie serioasă pentru gazul rusesc atât pe piaţa din Europa, cât şi pe cea din Turcia. De fapt, Rusia a încercat în repetate rânduri să se implice în dezvoltarea acestor zăcăminte (în Israel - Leviathan – dar şi în Cipru). De asemenea, în 2018, este aşteptat “marele val” de LNG din SUA.

În septembrie a.c. a avut loc primul export de LNG american către Turcia, însă majoritatea gazului lichefiat care a început să fie exportat în februarie 2016 de către SUA a avut drept destinaţie America Latină. În 2020, primul gaz azer de la Shah Deniz II va ajunge pe piaţa europeană pe ruta SCPX - TANAP -TAP, coridorul sudic de gaz fiind gândit într-o primă instanţă pentru 16 Bcm (6 Bcm pentru piaţa turcă, 10 Bcm pentru piaţa europeană), dar care poate fi scalat într-o etapă ulterioară la 32 Bcm.

În prezent, asistăm la o competiţie acerbă pentru piaţa europeană, în special în Europa de Sud-Est – zona cea mai puţin diversificată, cea mai puţin integrată în materie de infrastructură de gaz şi unde Rusia încă deţine o poziţie de monopol în calitate de unic furnizor.

Cine câştigă mai mult din acest proiect - Turcia care devine principalul furnizor de gaz rusesc către UE, sau Rusia care reuşeşte să ocolească Ucraina? Există pericolul ca Turcia să devină prea dependentă de gazul rusesc?

Acest proiect este mai important pentru Rusia decât pentru Turcia, care prin unda verde acordată Turkish Stream speră să accelereze normalizarea relaţiilor cu Rusia şi să reintre în graţiile Kremlinului. Fundamentele economice nu s-au schimbat, reluarea acestui proiect are motivaţie şi valenţă în primul rând politică. Turcia vrea să asigure Rusia de bunăvoinţă, maxima deschidere şi disponibilitatea de a reclădi încrederea reciprocă şi să aşeze relaţia bilaterală pe baze noi şi solide. Cum faci lucrul acesta? Oferind progres pe dosarele de infrastructură energetică de maxim interes pentru Rusia.

Proiectul gazoductului Turkish Stream şi proiectul centralei atomice de la Akkuyu reprezintă 2 proiecte economice vitale pentru Rusia pe relaţia cu Turcia. Ambele au fost învăluite de incertitudine de la incidentul din noiembrie 2015. După întâlnirea din 9 august dintre cei doi preşedinţi, centrala nucleară de la Akuyu a primit statutul de „proiect de investiţie strategic”, urmată în octombrie de semnarea acordului pentru Turkish Stream”.

Prelungirea stării de urgenţă cu încă 3 luni îi oferă preşedintelui turc o fereastră de oportunitate în care acesta poate, prin decizie unilaterală, accelera anumite proiecte, care în condiţii normale, ar putea întâmpina rezistenţă sau ar avansa mai lent.

Din punct de vedere economic, tranzitul prin coridorul ucrainean e soluţia optimă, nu construirea unei noi conducte, dar dată fiind deteriorarea relaţiilor politice şi comerciale dintre Rusia şi Ucraina din ultimii 2 ani, raţiunile economice nu sunt cele care primează.

În 2015, Rusia a furnizat 27 Bcm (Mlrd. Mc) Turciei, care este a doua piaţă de desfacere (după volumul de gaze naturale) după Germania. Cu toate acestea, deşi Rusia este cel mai mare furnizor de gaze al Turciei (55%), nu este singurul furnizor. Turcia mai cumpără gaze naturale de la Azerbaidjan şi Iran (prin conductă), de la Algeria, Qatar, Nigeria (prin terminal de import LNG) şi, în viitor, posibil de la Israel.

Turcia are 2 terminale LNG operaţionale: cel de la Izmir (Aliaga) cu o capacitate de import de 6 Bcm/an şi terminalul de la Marmara Ereglisi (capacitate import de 8,2 Bcm/an). Aşadar, Turcia are opţiuni şi ar mai putea construi încă două terminale. În condiţiile în care Turcia are o industrie care se bazează foarte mult pe gaz natural (48% din electricitate a fost produsă în centrale pe gaz în 2014 şi 38% în 2015), construcţia Turkish Stream contrazice interesul declarat al Turciei de a-şi diversifica sursele de import de gaze naturale, în sensul diminuării dependenţei de Rusia.

Care sunt implicaţiile acestei conducte pentru Ucraina?

Construirea Turkish Stream are implicaţii negative pentru Ucraina pe termen scurt în sensul diminuării volumului de gaz care tranzitează ţara cu 15,7 Bcm şi pierderea taxelor de tranzit aferente. Pe termen lung însă, aceasta va forţa Ucraina să caute soluţii alternative şi să devină mai autonomă energetic faţă de Rusia. Din punct de vedere economic, tranzitul prin coridorul ucrainean e soluţia optimă, nu construirea unei noi conducte, dar dată fiind deteriorarea relaţiilor politice şi comerciale dintre Rusia şi Ucraina din ultimii 2 ani, raţiunile economice nu sunt cele care primează.

Are Turkish Stream mai multe şanse de realizare decât South Stream? Îl vedeţi ca pe un proiect eminamente politic sau are şi o viabilitate economică?

Turkish Stream este un proiect ajustat, mai realist, aşadar cu şanse mai mari de realizare decât South Stream. După părerea mea, miza proiectului este în primul rând politică, de factor de descurajare a etapei a doua a Coridorului Sudic de Gaz, dar asta nu înseamnă că (în varianta re-gândită) este lipsit de raţiuni economice.

Prin Turkish Stream, Rusia îşi consolidează prezenţa pe piaţa turcă în viitor şi îşi asigură totodată o rută alternativă pentru transportul celor 14 Bcm destinaţi Turciei, care trec acum prin Ucraina şi conducta Transbalcanica, contract care expiră în 2021.

Eugenia Guşilov este director al think-tank-ului România Energy Center (ROEC).

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii