Cum lasă Turkish Stream Ucraina în offside

Turcia şi Rusia au semnat luni acordul pentru construirea gazoductului planificat Turkish Stream, care va transporta gazul natural rusesc prin Marea Neagră către Europa de sud-est. Astfel, Turcia va deveni furnizorul principal către Europa, iar Rusia va scoate Ucraina din ecuaţie.
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan în timpul întâlnirii lor din Istanbul, Turcia, 10 octombrie 2016.
Preşedintele rus Vladimir Putin (st) şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan în timpul întâlnirii lor din Istanbul, Turcia, 10 octombrie 2016. (Captură Foto)

Reapropierea dintre Ankara şi Moscova continuă pe repede înainte. Incidentul cu avionul doborât de turci a fost deja uitat, iar la recenta întâlnire de la Istanbul, Erdogan şi Putin au încercat să prezinte unitate chiar şi în problema siriană, discutând despre necesitatea de a aduce ajutoare umanitare în oraşul asediat Alep.

Rusia s-a grăbit să repună pe tapet proiectul său intitulat deliberat Turkish Stream pentru a păcăli Europa, care ar urma să primească gaz rusesc de la turci. Scopul final este ca Ucraina să fie scoasă total de pe rutele de tranzit ale gazului către Europa în 2019 când actualele contracte vor expira, iar Turkish Stream ar urma sa fie finalizat. Kievul ar pierde aproximativ 2 miliarde de dolari anual cu titlul de taxe de tranzit, pe care-i primea până acum de la Gazprom, cât şi rolul de gas hub către UE.

Turkish Stream-ul actual nu mai este proiectul mamut plănuit iniţial, cu patru conducte şi cu o capacitate totală de 63 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, ci unul cu două conducte, având în total o capacitate de peste 30 mmcg. Totuşi, chiar şi această cantitate este mai mare decât ce are nevoie Turcia. Ca urmare, Rusia vrea să-şi strecoare gazul, prin intermediarul Turcia, mai departe în Balcani şi în UE, sub numele înşelător de Turkish Stream. Pentru că ştie că se va lovi de opoziţie din partea UE, acordul cu Turcia a inclus doar două conducte, celelalte două fiind amânate. Moscova nu vrea să păţească ca în cazul South Stream, în care Bulgaria a dat înapoi la presiunile Bruxelles-ului.

Chiar dacă se va construi segmentul ruso-turc, Rusia mai are nevoie de construirea unei conducte în Grecia pentru a aduce gazul său în Europa de Sud-Est. Acest segment ar fi însă supus legislaţiei europene.

Totuşi ruşii speră ca pe modelul controversatului proiect North Stream 2, prin care Germania devine principalul furnizor de gaz rusesc către UE pe ruta nordică, să obţină acelaşi lucru în sud-est prin Turcia. Sputnik citează un purtător de cuvânt al Ministerului grec al Energiei care ar fi declarat că ”Turkish Stream şi Coridorul Sudic de gaz nu se exclud reciproc, ci sunt complementare şi contribuie la competiţia preţurilor. Grecia beneficiază de pe urma creşterii securităţii energetice, iar noi ne urmărim obiectivul de a deveni un hub energetic regional”. Cert este că grecii au fost atraşi din start de oferta ruşilor, care le-au promis că vor plăti integral costurile conductei şi că Atena va deţine jumătate din reţea pe teritoriul ei. În plus, ei mizează pe profituri de sute de milioane de dolari încasate de statul elen ca taxe de tranzit.

Cine câştigă

Aparent Turcia devine şi mai dependentă energetic de Rusia prin Turkish Stream. În prezent, ţara importă deja 59% din gaz, 32% din cărbune şi 8% din petrol din Rusia, dar acum are şansa să transforme această dependenţă în interdependenţă şi să devină nu doar o ţară de tranzit, ci şi una în care se tranzacţionează energie. Astfel, Turcia ar putea să ajungă un hub regional pentru gazul care intră în Europa şi să-şi întărească poziţia atât faţă de Rusia, cât şi faţă de UE.

În plus, Ankara are o poziţie mai puternică de negociere, bazată nu doar pentru această interdependenţă. Teoretic, ţara îşi poate asigura la nevoie consumul energetic intern şi din alte surse precum Azerbaidjan, Iran sau teritoriile kurde şi controlează drumul alternativ al exporturilor ruseşti prin Marea Neagră. Rusia în schimb nu are o altă variantă de a ocoli Ucraina.

Pe de altă parte, turcii sunt parteneri duri în negociere, aşa cum s-a văzut chiar şi în discuţiile legate de Turkish Stream, purtate înainte de doborârea avionului rusesc în noiembrie 2015. Gazprom oferise un discount de 10% la preţul gazului, dar turcii au cerut mai mult.

Rusia vrea să-şi strecoare gazul, prin intermediarul Turcia, mai departe spre UE, sub numele înşelător de Turkish Stream. Pentru că ştie că se va lovi de opoziţie din partea UE, acordul cu Turcia a inclus doar două conducte, celelalte două fiind amânate. Moscova nu vrea să păţească ca în cazul South Stream, în care Bulgaria a dat înapoi la presiunile Bruxelles-ului.

Probabil ruşii vor accepta pretenţiile acestora, pentru a scoate Ucraina de pe harta coridoarelor de tranzit energetic, lipsind-o de posibilitatea de a retalia în cazul unui nou război al gazelor.

Arno Behrens, specialist în probleme energetice la think-tank-ul Centre for European Policy Studies (CEPS), spunea într-un interviu acordat Epoch Times că în opinia sa ”Turkish Stream nu este un proiect economic, ci unul politic, nu atât menit să pună presiune pe UE, ci pe Ucraina, care ar urma sa fie ocolită de livrările de gaz către UE”.

Expertul în energie se îndoia însă de viabilitatea proiectului ruso-turc, arătând că ”cererea de gaz în UE va scădea. Pe de altă parte, spre deosebire de Ucraina care are capacităţi de stocare a gazului de 30 miliarde de metri cubi, Turcia nu are aşa ceva. Dacă nu ai astfel de capacităţi, nu poţi fi un gas hub. Nu văd cum Turcia sau Grecia pot construi aşa ceva pe termen scurt”.

Totodată Behrens arăta că ”segmentul grec al Turkish Stream va fi supus reglementărilor europene anti-monopol şi de acces egal al terţilor la reţea, ceea ce n-a funcţionat în cazul South Stream. În plus, Rusia vrea să furnizeze gaz la graniţa turco-greacă, iar ceea ce se întâmplă de acolo să nu mai fie problema Gazpromului. Este o schimbare de strategie a gigantului energetic rus: nu mai furnizează energie către consumatorii strategici, ci aduce gazul la graniţa UE, care trebuie să-l preia de acolo. Asta cere o schimbare a contractelor, a reţelelor şi a investiţiilor de partea europeană. Ca urmare, am mari dubii că acest proiect se va realiza. Dacă totuşi se va face, orice segment european al conductei va trebui să îndeplinească regulile europene”.

La rândul ei, experta în politici energetice Eugenia Guşilov, director al think-tank-ului Romania Energy Center (ROEC) a declarat pentru Epoch Times că ”acest proiect este mai important pentru Rusia decât pentru Turcia, care prin unda verde acordată Turkish Stream speră să accelereze normalizarea relaţiilor cu Rusia şi să reintre în graţiile Kremlinului. Fudamentele economice nu s-au schimbat, reluarea acestui proiect are motivaţie şi valenţă în primul rând politică. Turcia vrea să asigure Rusia de bunavoinţa, maxima deschidere şi disponibilitatea de a reclădi încrederea reciprocă şi să aşeze relaţia bilaterală pe baze noi şi solide. Cum faci lucrul acesta? Oferind progres pe dosarele de infrastructură energetică de maxim interes pentru Rusia”.

În concluzie, Turcia urmează să devină intermediarul puternic prin care Rusia va continua şantajul energetic la adresa Europei, cel puţin aşa speră Moscova. Depinde de Uniunea Europeană dacă va cădea în plasa păcălelii cu un alt furnizor de gaz rusesc sau va bloca proiectul pe porţiunea din jurisdicţia sa.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii