Cazul pădurarului ucis anul trecut. Procurorii emit ordin de reţinere în cazul unui suspect

În memoria tânărului pădurar Pop Liviu Pavel ucis anul trecut
În memoria tânărului pădurar Pop Liviu Pavel ucis anul trecut (Facebook - Silviu Geana)

Silviu Geană, liderul Federaţiei Silva, a anunţat marţi că, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii au dispus urmărirea penală şi reţinerea pentru 24 de ore a unui suspect în cazul pădurarului Pop Liviu Pavel găsit împuşcat şi abandonat în luna octombrie a anului trecut.

Persoana inculpată este acuzată de “comiterea în concurs real a infracţiunilor de ultraj (în modalitatea omorului săvârşit împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu), tâlhărie calificată şi uz de armă fără drept”.

“În data de 16 octombrie 2019, în jurul orei 19:45, în condiţii de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, situată în raza oraşului Târgului Lăpuş – sat Rogoz, jud.Maramureş, inculpatul – în scopul sustragerii de material lemnos, în contextul depistării sale în flagrant de către victimă, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Strâmbu Băiuţ, jud.Maramureş, pentru a-şi asigura scăparea, dar şi pentru păstrarea bunului sustras – l-a ucis prin împuşcare pe pădurar cu arma aflată în acel moment în posesia şi dotarea acestuia”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere emisă.

Potrivit sursei citate, marţi, suspectul va fi dus în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Decizia pe care o vor lua judecătorii nu va fi însă definitivă dar va fi executorie, ceea ce înseamnă că se va pune în aplicare, iar ulterior va putea fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Reamintim că incidentul a avut loc în toamna anului trecut, în pădurea Rogozului din judeţul Maramureş, unde pădurarul l-a surprins pe atacator în flagrant în timp ce bărbatul fura lemne din pădure. Liviu Pop, pădurar în vârstă de 30 de ani, avea să fie împuşcat la datorie, în timp ce încerca să protejeze pădurea de hoţi. În urma sa au rămas o soţie îndurerată şi trei copii fără tată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne