Cazul intoxicărilor din Timişoara: Un alt bloc a fost evacuat luni seară

Atentionare de dezinsectie.
Atentionare de dezinsectie. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş (ISU Timiş) a anunţat că, luni seara, a dispus evacuarea unui alt bloc din Timişoara, de data aceasta de pe strada Vaida-Voievod nr. 1, după ce la etajul 4 al clădirii fusese descoperit un apartament în care se efectuase dezinsecţie şi deratizare cu aceeaşi firmă care a făcut deratizarea în blocul din strada Mioriţa nr.8, unde au murit trei oameni.

"S-a dispus evacuarea completă a blocului, ca măsură preventivă. Uşa apartamentului este sigilată cu banda adezivă. Sunt evacuate 31 de persoane", a anunţat ISU Timiş.

"În urma primelor verificări s-a stabilit că este vorba despre o societate comercială care a efectuat activităţi de deratizare. S-a mers pe acest fir, am căutat să vedem dacă au mai fost şi alte locaţii unde s-au mai efectuat deratizări, am identificat că mai sunt şi altele două în afară de acest bloc. În continuare facem cercetări, este anchetă în derulare, este dosar penal sub supravegherea unui procuror pentru ucidere din culpă", a declarat luni seara, într-o conferinţă de presă, şeful IPJ Timiş, Alin Petecel.

Revenind la cazul din strada Mioriţa, şeful ISU Timiş, Lucian Mihoc, a detaliat că în jurul orei 12:40 a primit o informare din partea UPU SMURD Timişoara, că în timp foarte scurt s-au înregistrat trei decese: doi copii şi mama unuia dintre aceştia.

"A fost o suspiciune de cauză toxică, fapt pentru care operativ la adresa respectivă am trimis un echipaj CBRN (chimic, biologic, radioactiv şi nuclear) pentru a afla clasa de substanţe. La locul intervenţiei a fost evacuat întregul imobil din strada Mioriţa nr.8 (parter şi patru etaje) cu un total de 200 de apartamente. În urma efectuării primelor cercetări chimice, efectuate de ofiţerul specialist împreună cu echipajul CBRN, s-a constatat că pe casa scării, între etajele III-IV, prezenţa slabă a unei substanţe neurotoxice. Din acest motiv, s-a descins şi în celelalte apartamente unde s-au înregistrat şi cele 3 decese, unde s-au constatat prezenţa slabă a substanţei neurotoxice, iar la etajul III un nivel mediu de substanţă neurotoxică. Echipajul CBRN mai efectuează cercetări şi la alte două locaţii indicate, unde vineri s-a efectuat o deratizare/dezinsecţie de către o firmă, iar în procesul verbal întocmit de firmă arată că s-au folosit următoarele substanţe: deadină (100 grame), cipermetrină (concentraţie 6,85%), tetrametrină (concentraţie 1,25%), coformulad şi raticid rodex pastă. Activitatea efectuată de firmă în data de 14 noiembrie a fost făcută la solicitarea administraţiei de proprietari, noi făcând această primă cercetare în domeniul chimic. Nu s-a constatat prezenţa de substanţe radioactive sau alte substanţe", a afirmat şeful ISU Timiş.

Mihoc declară că primele măsuri luate de ISU Timiş au fost evacuarea întregului imobil, transportarea persoanelor către UPU ale Spitalului Judeţean şi Municipal, continuarea ventilării tuturor spaţiilor, iar la faţa locului se efectuează cercetări de către reprezentanţii Poliţiei şi ai Parchetului.

În prezent, mai sunt internaţi şi trei copii la Spitalul "Louis Ţurcanu" din Timişoara, conform Agerpres. În imobilul în care locuiau cei decedaţi şi cei care s-au îmbolnăvit, au început să facă verificări reprezentanţii ISU Banat cu o unitate specială de detectare a substanţelor chimice, biologice şi nucleare.

Detalii despre cazul din strada Mioriţa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne