Călin Popescu-Tăriceanu se dă candidat la Cotroceni

Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, preşedinte al unui partid încă neînregistrat îşi reconfirmă intenţia de a candida la alegerile pentru suprema funcţie în stat. Marţi, Tăriceanu, care se autodefineşte drept liberal deşi a fost numit preşedinte al Senatului de către Victor Ponta şi PSD, a anunţat că la finele lui iulie va avea loc congresul de constituire a partidului său, cu acel prilej urmând să îşi lanseze şi candidatura pentru Cotroceni.

„Vom avea Congresul de constituire a Partidului Liberal Reformator, la sfârşitul acestei luni, vom anunţa data oficial şi cu acel prilej voi face şi lansarea oficială a candidaturii mele pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat Tăriceanu.

Întrebat dacă va intra în cursa pentru preşedinţie (cursa în care, de altfel, Tăriceanu este văzut drept iepure al lui Ponta, cu alte cuvinte un candidat care să mai rupă din voturile dreptei pentru a i le face cadou premierului în turul 2) ca independent sau ca şi candidat al partidului său, preşedintele Senatului a evitat un răspuns clar:

„Problema candidaturii, ca independent sau din partea partidului, cred că este o problemă mai degrabă tehnică, nu este relevantă. Importantă este decizia politică în sine, de a candida la Preşedinţie”, a decretat Tăriceanu, al cărui nume, reamintim, este vehiculat pe lista potenţialilor premieri, dacă Victor Ponta "se alege" la Cotroceni.

Partidul încă neînregistrat al lui Tăriceanu este "magnetul" pseudo-liberal în care V. V. Ponta şi potenţialul viitor premier speră să atragă cât mai mulţi membri ai partidului condus de Klaus Iohannis, pentru a da o spoială liberală guvernării PSD şi nu în ultimul rând pentru a îşi consolida majoritatea în Parlament.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne