Burn Baby Burn Tour, pe 24 martie, la Sala Dalles

Burn Baby Burn Tour aduce la Bucureşti, pe 24 martie, la Sala Dalles, un spectacol de excepţie în care vor putea fi ascultaţi "vocea din Twin Peaks" - Julee Cruise, Khan, Kid Congo Powers şi Hitman"s Heel, un super-grup compus din Alexander Hacke (Einstrzende Neubauten), Danielle de Picciotto şi Chris Hughes, informează un comunicat al organizatorilor, Control Club şi Front.

Turneul european Burn Baby Burn se opreşte anul acesta şi în România (pe 23 martie la Timişoara, în Club Daos şi pe 24 martie la Bucureşti, Sala Dalles), prilej pentru aceşti artişti ajunşi la rang de cult să îşi prezinte noile albume într-un show exploziv, în care ritmurile electrizante şi melodiile eterice sunt completate de vizualuri fascinante, muzicienii interpretând pe lângă piesele proprii şi colaborări alese special pentru acest proiect.

Cântăreaţa americană Julee Cruise a devenit cunoscută în urma colaborării cu Angelo Badalamenti pe coloana sonoră a filmului Blue Velvet al lui David Lynch.

Cariera muzicală a lui Khan (Khan of Finland) se întinde pe durata a 15 ani şi sute de albume din cele mai diverse stiluri, produse sub diferite titulaturi, printre care Bizz OD, El Turco Loco sau 4E. Printre nenumăratele sale proiecte şi colaborări se numără Kid & Khan (cu Kid Congo Powers), Global Electronic Network sau Legally Jammin (cu Little An), cel mai cunoscut fiind duo-ul dance Captain Comatose. Show-urile live semnate Khan sunt experienţe inedite, artistul întruchipând de fiecare dată un alt personaj.

Kid Congo Powers, pe numele său adevărat Brian Tristan, este recunoscut pentru contribuţia sa în legendarele formaţii The Gun Club, The Cramps sau Nick Cave & The Bad Seeds. Artistul american a mai cântat cu Die Haut, The Fall, The Divine Horsemen şi The Angels of Light. Recent, Powers a colaborat cu chitaristul new-yorkez Jack Martin în proiecte precum The Pink Monkey Birds, Congo Norvell şi Knoxville Girls.

Hitman"s Heel este un super-grup compus din Alexander Hacke (Einstrzende Neubauten), Danielle de Picciotto (Space Cowboys, Ocean Club) şi Chris Hughes (Fatal Shore). Hacke şi Picciotto, figuri reprezentative ale scenei creative berlineze, sunt cunoscuţi pentru stilul de viaţă nomad şi pentru stilul muzical aparte.

Biletele se găsesc la vânzare în reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro, la clubul Control şi Shift Pub şi pot fi achiziţionate la preţul de 40 de lei până pe 23 martie şi 50 de lei la intrarea în Sala Dalles în ziua concertului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură