Bucureşti: Conferinţa Naţională de Medicina Familiei, în patru zile

(photos.com)

Sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Asociaţia medicilor de familie Bucureşti (AMFB) organizează în perioada 27 – 30 martie 2013, la Crystal Palace Ballroooms din Bucureşti, a nouă ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, “Echilibrul delicat între ştiinţă, arta şi comunicare”. Deschiderea oficială are loc miercuri, de la oră 16.30, în sala Viena, iar conferinţa se desfăşoară zilnic între orele 10.00 - 18.00.

"Inaugurăm în acest an o nouă imagine a Conferinţei. Ne propunem să adăugăm plusvaloare acestui eveniment prin intensificarea noţiunii de interactivitate. De aceea, începând din acest an, Conferinţă se desfăşoară în mai multe săli în paralel, pe teme diverse, care să incite la alegerea sesiunii preferate, în concordantă cu preocupările profesionale şi manageriale ale medicilor de familie.

Adaptarea rapidă la noile tehnologii ne-a determinat să inaugurăm o sesiune de e-health, în care se va accentuă rolul medicului de familie într-un sistem modern de sănătate, implicarea activă în modernizarea acestuia şi rolul de “locomotivă” care ne-a revenit în implementarea reţetei electronice în România. Şi pentru că educaţia modernă a medicului astăzi are că laitmotiv navigarea eficientă printre dovezile furnizate de medicină modernă, vom pune pe locul cuvenit informarea şi învăţarea", precizează organizatorii.

Sesiune de postere

Diverselor sesiuni care vor avea loc la acest eveniment li se alătură lucrări originale ale medicilor de familie, o amplă expoziţie medicală, standuri de cărţi şi reviste medicale, premii originale, pachete de oferte bancare.

"La ediţia de anul trecut au participat aproape 1.900 de specialişti. La Conferinţa Naţională de Medicina Familiei de anul acesta vor participa peste 2.000 de specialişti - medici de familie, asistentele acestora, cadre universitare, medici formatori, medici rezidenţi, studenţi - implicaţi direct în medicina familiei", a declarat pentru Epoch Times Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, directorul Conferinţei.

În premieră pentru această conferinţă anuală, va fi inaugurată o sesiune de postere, unde medicii îşi vor putea expune temele preferate de cercetare, studii de caz, schemele preferate de diagnostic şi tratament şi dacă doresc, pot lansa provocări profesionale colegilor cu care doresc să colaboreze.

"De obicei, la conferinţe există astfel de sesiuni de postere, în care participanţii îşi expun lucrările sub forma unor postere. Este ca un rezumat al muncii lor, ca la orice lucrare ştiinţifică. Acest rezumat este studiat în prealabil de Comitetul ştiinţific al Conferinţei, care îşi dă sau nu acordul referitor la lucrare", a precizat Dr. Sandra Adalgiza Alexiu.

Conferinţa include şi o expoziţie a producătorilor şi distribuitorilor de medicamente prezenţi la manifestare, de furnizori de echipamente, consumabile, materiale sanitare, parteneri media şi IT, care vor satisface nevoia de informare a medicilor prin conectarea acestora la noutăţile existente pe piaţă de profil.

"La această expoziţie pe care am organizat-o anul acesta participă cu standuri 70 - 80 de companii, parteneri, unităţi bancare etc", a mai precizat Dr. Sandra Adalgiza Alexiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură