Barna, declaraţii după consultările cu Orban: USR intră la guvernare doar în baza unor alegeri anticipate [Video]

Dan Barna
Dan Barna (Epoch Times România)

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat vineri, după consultările avute la Parlament cu Ludovic Orban şi cu echipa din PNL referitoare la susţinerea guvernului Orban, că formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie după ce va vedea ce se întâmplă în Parlament cu iniţiativele legislative ce reprezintă o importantă majoră pentru USR. Este vorba de ‘Fără Penali’, primari în două tururi şi anularea recursului compensatoriu.

Întrebat de presă dacă susţine Guvernul PNL, Dan Barna a răspuns:

„A fost o primă discuţie. O să vedem ce se va întâmpla luni şi marţi cu iniţiativele despre care am vorbit şi anume Fără Penali, primari în două tururi şi recursul compensatoriu. Am stabilit să ne revedem marţi după-amiază sau miercuri dimineaţă pentru încă o rundă de negocieri şi eventuale decizii. [...] A existat într-adevăr o deschidere explicită a premierului desemnat pentru aceste măsuri. Au spus că susţin. Urmează să întreprindă şi un dialog şi negocieri cu celelalte partide pe care contează în constituirea majorităţii”.

Prezidenţiabilul USR a precizat că nu s-a discutat despre intrarea USR la guvernare.

„USR intră la guvernare doar în baza unor alegeri anticipate. Vrem să intrăm la guvernare dar e nevoie, pentru a face reforme, de o majoritate care să susţină aceste reforme, care acum nu există. În momentul de faţă suntem în logica opţiunii pe care a avut-o Preşedintele României: crearea unui guvern minoritar în jurul PNL”, a precizat Barna.

Vă invităm să urmăriţi declaraţia lui Dan Barna în materialul video

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne