Arta trecerii, la Muzeul Ţăranului Român
Vernisajul expoziţiei "Arta trecerii" la Muzeul Ţăranului Român (Epoch Times România)
Joi, 20 decembrie, în sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), din Bucureşti, s-a deschis expoziţia ”Arta trecerii”, dedicată celor trei etape principale ale vieţii. Această manifestare culturală este un experiment vizual care-şi propune să recompună fragmentar o parte a temei riturilor de trecere.
Coordonată de Şerban Anghelescu şi Cosmin Manolache, expoziţia îi are curatori pe Lila Passima şi Cosmin Manolache, şi propune un alt fel de abordare a temei exhaustive a riturilor de trecere – situaţii limită, de interval, personale sau colective, din lumea rurală şi cea urbană, reprezentări care transgresează, printr-o selecţie subiectivă momente şi fragmente de lumi revizitate.
Astfel, dincolo de trecerile fundamentale cercetate demult de etnologia clasică – naşterea, nunta, botezul -, curatorii operează prin selecţie, intersectând tărâmuri, de la istorie orală la text literar, imagine iconografică, fotografii martor, lucruri autobiografice, obiecte ritualice şi chiar materii organice, vehicule ale trecerii.
Coordonatorul proiectului, Şerban Anghelescu, explică în ce constă ideea acestei expoziţii: ”Deplasarea, schimbarea, dispariţia sunt sensurile centrale ale trecerii. Riturile proclamă o schimbare dramatică, publică. Trecătorul este expus privirilor impudice ale mulţimii, nu-şi aparţine, este pacientul fără voce personală al producătorilor trecerii.
Riturile sunt democratice prin excelenţă, dacă lăsăm deoparte fapte excepţionale, cum ar fi înmormântarea faraonilor. Aceleaşi discursuri, aceleaşi lucruri şi gesturi îi aşteaptă pe toţi în trecerile exterioare. Există însă şi treceri interioare cu un sfârşit orbitor. Conversiunea religioasă luminează pe dinăuntru. Descoperirea ştiinţifică poate fi şi ea trăită ca iluminare.
În sfârşit, există rituri discrete, imperceptibile, declinul lent al cărnii pe care nu-l celebrează niciun rit. Trecerea are un adversar suprem: memoria dureroasă, pe româneşte dor. Suntem prizonierii depărtării care creşte, ai tăieturilor şi ai dispariţiilor. Prin dor ne întoarcem la cele trecute, la cele pierdute”.
