Adio "Beciul Domnesc" pentru Bogdan Olteanu

Aflat în spatele gratiilor încă din 12 august, fostul viceguvernator al Băncii Naţionale, Bogdan Olteanu, va beneficia acum de o măsură preventivă mai blândă.
Bogdan Olteanu
Bogdan Olteanu (Epoch Times România)

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, joi, să-l elibereze din arest preventiv pe fostul viceguvernator BNR, Bogdan Olteanu şi să-l plaseze în arest la domiciliu pe o perioadă de 25 de zile. Decizia instanţei este definitivă.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu două milioane de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

"Pe pontonul meu din faţa hotelului Lebăda a avut loc o discuţie între mine şi Bogdan Olteanu, în cadrul căreia i-am cerut să-l numească pe Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Domnia sa mi-a zis că pentru asta trebuie să îi dau două milioane de euro: un milion pentru sine şi al doilea pentru Tăriceanu, de a cărui semnătură depinde numirea asta.

După circa o săptămână, i-am transmis lui Eftime Ion suma de 2 milioane de euro cash, iar domnul Liviu Mihaiu a fost numit guvernator al Deltei Dunării", a declarat în faţa procurorilor Sorin Ovidiu Vîntu.

Pentru mai multe detalii despre declaraţiile care l-au "înfundat" pe Bogdan Olteanu intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne