Proiect privind sănătatea şi securitatea în muncă pentru personalul din sectorul medical

(photos.com)

Proiectul "Creşterea competitivităţii, eficienţei şi nivelului de sănătate şi securitate în muncă pentru personalul din sectorul medical în vederea asigurării de oportunităţi sporite de participare pe o piaţă modernă a muncii", a fost lansat, luni, având ca obiectiv general dezvoltarea competenţelor profesionale ale capitalului uman din sectorul medical în vederea creşterii nivelului şi securitate la locul de muncă şi promovării adaptabilităţii acestora la mediul social-economic în continuă schimbare.

Managerul proiectului dr. ing. Steluţa Elisabeta Nisipeanu, a vorbit, cu acest prilej, despre obiectivele specifice, cu accent pe dezvoltarea unui model de evaluare, analiză şi gestionare a riscurilor profesionale din sistemul medical românesc, dezvoltarea competenţelor profesionale a minimum o mie de angajaţi din sectorul medical prin organizarea a 51 de sesiuni de formare profesională continuă.

Ea a atras atenţia că, potrivit unui raport Eurostat, România se află pe locul şase din punct de vedere al problemelor bolilor profesionale din sectorul de sănătate la suta de mii de angajaţi cu un procent de 16,40% şi din punct de vedere al factorului de risc, stresul se află pe locul doi. Pe un loc fruntaş se situează şi îmbolnăvirile de hepatită şi tuberculoză profesională.

De aceea, dr. ing. Elisabeta Nisipeanu a subliniat importanţa unui astfel de proiect, care poate ajuta la conştientizarea mai bună a bolilor care există în sistem.

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a catalogat proiectul ca fiind unul ambiţios şi a atras atenţia asupra necesităţii creării condiţiilor de infrastructură la standardele europene, pentru a preîntâmpina problemele de îmbolnăviri profesionale.

El s-a referit la faptul că personalul medical este expus la o serie de factori şi că pentru desfăşurarea în condiţii bune a fiecărei activităţi este necesar o sustenabilitate financiară şi depinde de manager dacă consideră necesară investiţia în infrastructura unităţii.

Lansarea proiectului a avut loc în prezenţa partenerilor acestuia, printre care rectorul Academiei de Studii Economice, Gheorghe Roşca, reprezentantul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", prof. dr. Ecaterina Ionescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură