Intuiţia: simţul care sfidează materia

“Singurul lucru cu adevărat valoros este intuiţia” - Albert Einstein

“Fericit; supărat; fericit ….... absolut fericit.” Ca o maşină de monitorizare, creierul “Pacientului X” în vârstă de 52 de ani, părea că nu ghiceşte la întâmplare feţele, în ciuda faptului că suferise două hemoragii cerebrale, care îi afectaseră în mod serios centrul vederii din creier.

În ciuda faptului că era orb, Pacientului X i-au fost prezentate fotografii cu feţe diferite, care exprimau teama, fericirea precum şi alte emoţii, iar acesta le percepea într-un procent cu mult prea mare pentru a fi considerat întâmplare. Ar putea fi oare vorba de un “instrument de vedere” care operează în afara vederii oferite de către ochi? Sau este pur şi simplu un mod de receptare încă nerecunoscut?

Dr. Alan Pegna de la Universitatea New South Wales din Australia împreună cu echipa sa de investigaţii din Geneva, Elveţia au fost uluiţi de rezultatele obţinute din acest studiu. În timpul scanării, creierul Pacientului X prezenta o activitate pronunţată în emisfera cerebrală dreaptă. Citirea a fost identică cu aceea efectuată pe un subiect cu creierul neafectat, angajat în acelaşi fel de activitate.

Pentru mulţi neurologi, recentele experienţe cu Pacientul X sugerează o posibilitate deosebit de interesantă — anume adăugarea unui nou simţ alături de cele cinci bine cunoscute. În timp ce pentru alţii nu este altceva, decât un preludiu al ştiinţei la investigarea intuiţiei, capacitate binecunoscută şi onorabilă datorită vechimii ei.

Cu toate că intuiţia nu s-a bucurat de prea multă recunoaştere ştiinţifică în decursul ultimului secol, în ultimii ani a venit momentul recunoaşterii acestei abilităţi în domeniul neurofiziologiei. Această presupusă capacitate de a cunoaşte lucruri care încă nu s-au întâmplat, evenimente îndepărtate, sau schimbări iminente în mediul înconjurător apropiat a fost binecunoscută în întreaga lume de mii de ani — în ciuda respingerii continue de către cercurile ştiinţifice sceptice.

Hipersenzitivitate sau al şaselea simţ?

“Marea a scos la suprafaţă sute de cadavre umane, dar acolo nu a existat nici măcar un elefant mort. Nici măcar vreo pisică sau vreun iepure... este foarte ciudat faptul că nu s-au înregistrat animale moarte.” Aceste observaţii făcute de către un oficial din guvernul Republicii Sri Lanka după tsunami-ul din 2004 ridică unele întrebări interesante.

Remarcabil! Au animalele capacitatea de a simţi un pericol iminent? Cum au reuşit ele să scape de tsunami? Cu numai câteva minute înainte ca valul imens să măture totul pe o distanţă de peste două mile, toate animalele alergau disperate către zonele cele mai înalte de pe insulă.

În acelaşi timp, triburile indigene din regiune, care se bucurau de un contact cu mediul natural de peste 60.000 de ani, au imitat pur şi simplu comportamentul animalelor şi de asemenea au fugit spre zonele mai înalte. Drept rezultat, practic toţi locuitorii băştinaşi au supravieţuit atacului violent al valurilor. Dar cum anume au reuşit să perceapă băştinaşii şi animalele ameninţarea iminentă. Este rezonabil să presupunem că aceasta se datorează intuiţiei. Şi dacă este aşa, cum funcţionează acest enigmatic mecanism biologic?

Bineînţeles, răspunsul nu este atât de uşor de formulat ca întrebarea. Conform unor investigatori, băştinaşii de pe această insulă în decursul anilor au învăţat lecţii majore din traiul atât de apropiat de natură.

De exemplu, ei au putut simţi rezonanţa paşilor elefanţilor sălbatici atunci când aceştia se deplasau în grabă spre interiorul insulei, au luat de asemenea în considerare comportamentul straniu al delfinilor, iguanelor, precum şi de agitaţia sălbatică a păsărilor de pe insulă. În acest mod ei au reuşit să perceapă ceea ce nu au reuşit sistemele radar moderne.

Conform unui articol din binecunoscuta revistă “Science” investigatorii de la Universitatea St. Louis din Washington susţin că puterea de anticipare pe care o au băştinaşii îşi are originea într-o zonă a creierului lor cunoscută drept cortexul cingulat anterior. Această secţiune din configuraţia creierului devine activă atunci când survin modificări ale mediului imperceptibile minţii conştiente, fiind o funcţie necesară supravieţuirii individului.

Poate fi chiar mai dificil să înţelegem modul cum au intuit animalele în mod prioritar tsunami-ul care se apropia. Unii cercetători ai animalelor sugerează că unele indicii, cum ar fi modificarea presiunii aerului, perceperea unor vibraţii subtile emanate din pământ sau sunetul vag al valurilor care se apropiau — indicii în nici un fel perceptibile simţurilor umane — dau de veste unor organisme despre un pericol iminent.

Mulţi oameni de ştiinţă cred că în aceste cazuri, precum şi în cazul Pacientului X, trebuie să existe o metodă diferită prin care formele de viaţă percep mediul, o percepţie care nu are loc prin sunet, vibraţii, mirosuri, imagini sau gust. Este documentat faptul că păsările precum şi alte animale părăsesc o zonă cu puţin înaintea unei erupţii vulcanice.

În acelaşi fel, biologii chinezi au constatat prin studiile efectuate, că înaintea unui cutremur cu câteva minute, pisicile, câinii şi alte specii domestice dintr-o zonă anume deveniseră destul de agitate; în unele cazuri chiar urlau sau mieunau necontrolat. Investigatorii descriu cum în timpul acestor episoade şerpii îşi abandonează vizuinile, păsările bat din aripi în coliviile lor, iar şobolanii aleargă parcă înnebuniţi.

O capacitate latentă

A existat un experiment, care iniţial a fost simplu, constând în 40 de voluntari şi o pereche de fotografii pentru testare. Directorul experimentului Ronald Rensink, profesor asistent în informatică şi psihologie la Universitatea British Columbia descrisese cum unele accidente de maşină apăreau în cazurile în care cei răspunzători de coliziuni pur şi simplu nu văzuseră maşinile cu care s-au ciocnit. Studiul a fost publicat în Jurnalul de Psihologie.

Iniţial voluntarilor li s-a arătat o fotografie a unui drum, care era periodic împrospătată cu o imagine identică. Într-un moment aleatoriu, în timpul împrospătării imaginii se făcea o modificare a imaginii: unele elemente erau înlăturate, modificate sau adăugate, iar aceste modificări cu toate că erau semnificative, erau deseori greu de perceput.

Testul cerea ca subiecţii să apese pe o sonerie în momentul în care observau o modificare în secvenţa imaginilor. O mare surpriză a intervenit în timpul experimentului, atunci când câţiva voluntari l-au întrebat pe Rensink dacă trebuiau să apese pe sonerie doar când percep modificarea, sau dacă puteau să apese şi în momentul în care intuiau că va avea loc o schimbare.

Acest lucru a schimbat în mod fundamental investigaţia. Rensink a trebuit să constate nu numai, că majoritatea voluntarilor realizează efectuarea modificării în momentul exact, dar în plus o treime din subiecţi au acţionat soneria cu scurt timp înainte de prezentarea imaginii modificate.

Studiul pare să demonstreze faptul că intuiţia ar putea fi o cale extrasenzorială de detectare a modificărilor infinitezimale din mediu. Sugerează faptul că noi avem o capacitate de a percepe stimuli imposibil a fi detectaţi chiar şi cu dispozitive tehnologice avansate.

Putem oare întreprinde ceva pentru a ne îmbunătăţi capacităţile intuitive? Ce ar fi necesar pentru astfel de îmbunătăţiri? Şi de ce animalele par a avea simţuri intuitive mai bune decât noi?

Anticii, oameni intim legaţi de ciclurile naturii, se mândreau cu viziunile lor intuitive. Unii sugerează că cu cât omul modern se bazează mai mult pe tehnologie pentru înţelegerea lumii, intuiţia sa drept rezultat se atrofiază. În cultura noastră modernă, noţiunile intuitive sunt deseori descurajate în favoarea a ceea ce poate fi verificat cu mai multă uşurinţă.

Cu cât ştiinţa luptă mai mult pentru recunoaşterea acestei uluitoare abilităţi umane, nu ne suprimă oare mediul tehnologic avansat cadourile noastre înnăscute?