Hong Kong pune sub acuzare 47 de activişti pro-democraţie pentru organizarea alegerilor primare de anul trecut

Banere galbene în faţa tribunalului West Kowloon Magistrates în Hong Kong, 1 martie 2021 (Sung Pi-lung/The Epoch Times)
Frank Fang
01.03.2021

Statele Unite, Marea Britanie, Uniunea Europeană şi Taiwanul şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la acuzaţiile de subversiune pe care guvernul marionetă din Hong Kong le-a făcut la adresa unui număr de 47 de activişti pro-democraţie, citând o lege de aşa-zisă "securitate naţională" impusă de Beijing asupra oraşului.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a postat pe Twitter duminică seara târziu un comunicat în care condamnă arestările şi acuzaţiile împotriva activiştilor, spunând că „libertatea de exprimare” nu ar trebui să fie o infracţiune.

Citiți și William Burns, nominalizat la conducerea CIA - luat în răspăr pentru relaţiile strânse cu Partidul Comunist Chinez

De asemenea, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat pentru Epoch Times într-un e-mail: „Statele Unite condamnă reţinerea acestor persoane în temeiul Legii securităţii naţionale din Hong Kong. Solicităm autorităţilor din Hong Kong să-i elibereze imediat pe cei încă reţinuţi şi să renunţe la acuzaţiile împotriva lor".

„Participarea politică nu ar trebui să fie niciodată o crimă. Aceşti indivizi pur şi simplu au încercat să-şi exercite drepturile participând sau ajutându-i pe alţii să participe la alegeri. Acesta este încă un alt exemplu al modului în care Legea securităţii naţionale este utilizată pentru a înăbuşi disidenţa, nu pentru a îmbunătăţi securitatea", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citiți și China trasează patru "linii roşii" pentru administraţia Biden

Acuzaţia de subversiune a fost făcută pe baza participării învinuiţilor la alegerile primare neoficiale, organizate de alianţa pro-democraţie din Hong Kong în iulie anul trecut, înaintea alegerilor Consiliului legislativ (Legco), care erau programate în septembrie 2020. Obiectivul din spatele votului a fost ca gruparea de partide să propună cei mai promiţători candidaţi la alegerile parlamentare - cu scopul de a câştiga alegerile şi obţine o majoritate (de 35 de locuri) sau mai mult în Legco (parlamentul regiunii autonome Hong Kong) - pentru a stăvili eventualele legi impuse de regimul de la Beijing.

Peste 600.000 de locuitori ai oraşului au votat în alegerile primare, care au avut loc în 11 iulie şi 12 iulie anul trecut.

Alegerile Legco, programate iniţial pentru 6 septembrie anul trecut, au fost în cele din urmă amânate de liderul din Hong Kong, Carrie Lam, motivul oficial la acea vreme fiind creşterea numărului de infecţii cu virusul Wuhan.

Citiți și Partidul striveşte: Magnatul Jimmy Lai din Hong Kong acuzat în al treilea proces

"Continuăm să cerem Beijingului să nu mai submineze autonomia şi procesele democratice ale Hong Kong-ului şi să respecte obligaţiile Chinei în conformitate cu Declaraţia comună chino-britanică", a conchis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Printre cei acuzaţi s-au numărat foştii parlamentari Claudia Mo, Leung Kwok-hung şi Alvin Yeung; consilierii de district Jimmy Sham şi Tiffany Yeun; şi Benny Tai, fost profesor de drept la Universitatea din Hong Kong şi organizator al alegerilor primare.

Cei 47 au fost reţinuţi peste noapte.

Citiți și Partidul striveşte: Magnatul Jimmy Lai din Hong Kong acuzat în al treilea proces

Duminică, organizaţia pro-democraţie Frontul Drepturilor Civile ale Omului a emis o declaraţie pe Facebook prin care cerea locuitorilor din Hong Kong să picheteze şedinţa de judecată pentru a sprijini cei 47 de activişti.

Luni, la ora 10:30, aproape 1.000 de locuitori s-au prezentat în afara tribunalului, exprimându-şi sprijinul, mulţi făcând coadă pentru a intra în sala în care se ţinea şedinţa de judecată.

Mulţi au scandat „Eliberaţi toţi deţinuţii politic”, în timp ce alţii făceau semn cu mâna ţinând cele cinci degete în sus - mesaj ce reprezintă cele cinci cereri ale protestatarilor pro-democraţie din oraş, în 2019, când Hong Kong a fost zguduit de 6 luni de proteste la care au participat şi câte 2 milioane de oameni.

Citiți și Canalul mass media oficial din Hong Kong renunţă la difuzarea programlor BBC, după o măsură similară a Chinei

Duminică, secretarul britanic de Externe, Dominic Raab, a afirmat pe Twitter că decizia de acuzare a celor 47 de activişti este „profund tulburătoare”.

„Arată în termeni cei mai stricţi că NSL [legea securităţii naţionale] este folosită pentru a elimina disidenţa politică mai degrabă decât pentru a restabili ordinea, contrar a ceea ce a promis guvernul chinez”, a scris Raab.

Într-o declaraţie pe Facebook, Biroul Uniunii Europene pentru Hong Kong şi Macao a menţionat că acuzaţia este de „mare îngrijorare”.

Citiți și Organizaţie europeană: Sute de conturi Twitter legate de China au acţionat coordonat pentru a semăna dezbinare în perioada alegerilor SUA

„Natura acestor acuzaţii arată clar că pluralismul politic legitim nu va mai fi tolerat în Hong Kong”, a scris acesta. „UE solicită eliberarea imediată a celor arestaţi”.

Joseph Wu, ministrul de Externe al Taiwanului, a criticat Partidul în ceea ce priveşte punerea sub acuzare pentru subversiune, pe Twitter.

"Acest lucru dovedeşte că Partidului nu-i pasă de libertate şi drepturile individuale, ci doar de putere", a scris Wu, înainte de a adăuga câteva cuvinte de încurajare celor 47 de activişti. "Prieteni! Staţi liniştiţi. Lungă şi întunecata este noaptea, dar Soarele va răsari din nou”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor