Zece motive pentru care nu este bine ca guvernul să ne spioneze

Liderul socialiştilor spanioli, Alfredo Perez Rubalcaba.
Liderul socialiştilor spanioli, Alfredo Perez Rubalcaba. (DANI POZO / AFP / GettyImages)

Când în 2009 ministrul spaniol de interne Rubalcaba i-a spus în Parlament deputatului PP Carlos Floriano 'văd tot ceea ce faci şi aud tot ceea ce spui', niciun cetăţean de bun simţ nu s-a îndoit că liderul socialist se referea la sistemul de interceptări secrete Sitel. Şi că se referea mai ales la eforturile socialiştilor de a controla partidul rival din opoziţie şi la lupta pentru putere, notează ziarul ABC.

În scandalul interceptărilor masive ale National Security Agency (NSA), dezvăluit de un fost angajat al CIA, Edward Snowden, situaţia a căpătat o dimensiune nouă şi îngrijorătoare: spionarea a avut loc asupra tuturor cetăţenilor americani pentru că tehnologia permite acest lucru. Unii cetăţeni pot însă replica: 'Şi de ce să mă intereseze că guvernul mă spionează? În fond nu am nimic de ascuns'. Pe portalul american de ştiri Dvorak, Marc Perkel semnalează zece argumente pentru a le arăta cetăţenilor că ar trebui să-i intereseze într-adevăr acest lucru.

1. Pentru că este ilegal. Noua lege adoptată după atentatele din 11 septembrie 2001 (Patriot Act) a făcut posibil ca în SUA să fie creat un tribunal secret, FISA, care poate ordona să fie colectate date despre orice cetăţean al lumii şi să ia decizii pe care nicio altă curte de justiţie nu le poate revoca.

2. Adio libertatea presei. Dacă cineva va descoperi un caz gen Watergate sau precum abuzurile de la închisoarea Abou Graib şi vrea să le denunţe unui ziarist, trebuie să ştie că discuţia telefonică va fi ascultată de guvernul respectiv. Şi dacă va merge la întâlnire, într-un centru comercial sau într-un parc, vor fi prezente, cu siguranţă, şi alte persoane.

3. Efect de recul. Dacă o ţară, în acest caz SUA, poate spiona conversaţiile telefonice ale restului lumii, este evident că există o licenţă pentru a-i spiona şi pe americani.

4. Rasism. Există un sentiment că cei buni sunt ei şi că sunt spionate doar ţările ostile. O atitudine care denotă aroganţă şi rasism şi care este pe deasupra fals având în vedere că cei spionaţi sunt înşişi americanii..

5. Paternalism. Agenţiile de spionaj, prinse 'in fraganti', admit că au minţit oamenii, dar că o fac pentru binele lor 'pentru siguranţa lor'. Au oare pretenţia să-i credem?

6. Efectul Stasi. Ideea că cineva, dintr-o cămăruţă, ne ascultă conversaţiile intime sau vizionează pozele pe care le postăm pe contul de socializare face ca efectul dramatic al filmului 'Viaţa celorlalţi' sau al serialului 'Homeland' să devină o realitate pentru toţi.

7. Încurajează ura. Guvernul SUA dă inamicilor săi un alt motiv pentru a-i detesta sistemul. Prin interceptările nediscriminate se pot dejuca unele comploturi teroriste, dar sunt încurajate altele.

8. Marfă pentru mafii. Cârtiţa Edward Snowden spune în apărarea sa că ar fi putut furniza informaţiile Chinei sau mafiei ruse. Nu există dubii că alţi colegi ai lui vor fi mai puţin scrupuloşi şi vor încerca să facă acest lucru.

9. Visul lui Hitler. Vă închipuiţi ce ar fi făcut Hitler dacă ar fi avut la dispoziţie tehnologia actuală de interceptare şi de spionare a tuturor cetăţenilor? S-ar fi terminat cu faptele de eroism ale unor europeni care i-au ascuns pe evrei în pivniţe.

10. Se ştie dacă ai o armă. Guvernul va şti mereu pe ce îşi cheltuieşte banii un cetăţean care face uz de cardul său de credit. De exemplu la Walmart, dacă îşi cumpără o armă sau un pistol şi când o va folosi. Orice activitate 'suspectă' îi va crea acestuia o problemă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii