"Vrem un C.N.A. pe bune!" - Mii se semnături pentru oprirea derapajelor mediatice

Nemulţumiţi de derapajele televiziunilor care au mers până la a anunţa protest cu furci şi topoare la guvern, mii de români cer un CNA "pe bune!".
Protest la CNA
Protest la CNA (Ioana Toma)

Peste 4.000 de persoane au semnat petiţia online Vrem un C.N.A. pe bune! prin care cetăţenii le reamintesc preşedinţilor Comisiilor pentru mass-media din Parlament că românii au parte de numeroase derapaje ale mass-mediei şi cer eficientizarea Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a asigura calitatea actului mediatic.

"Vă propunem ca în cadrul Comisiei reunite unde d-na Laura Georgescu (preşedintele C.N.A.) va prezenta raportul anului 2017, să aduceţi în discuţie:

- elaborarea unei grile obiective prin care eficienţa C.N.A. să fie măsurată,
- analiza detaliată a problemelor din instituţie şi acţiuni concrete pentru rezolvarea lor (câteva dintre acestea sunt prezentate mai jos în detaliu),
- stoparea derapajelor mediatice, cu precădere fenomenul Fake News,
- transparentizarea instituţiei astfel încât deciziile luate să fie motivate public.

Efectele nocive ale mass-mediei scăpate de sub control le observăm la nivel internaţional. Nu dorim aceste probleme şi în România.
Vă cerem un C.N.A. pe bune", le transmit românii parlamentarilor Gigel Ştirbu şi Radu Cosmin Preda, preşedinţi ai comisiilor pentru mass-media din Parlament.

De ce este important?

"66% dintre români se încred în informaţiile primite la TV. Părerea şi înţelegerea lor despre lume este creionată de postul de televiziune la care se uită. Crevasa de idei şi opinii din societatea românească este alimentată de poziţia diferitelor televiziuni care îndoctrinează telespectatorii. În contextul în care majoritatea amenzilor sunt acordate pentru încălcarea prevederilor privind informarea corectă şi pluralism, cerem un C.N.A. pe bune care să asigure calitatea actului mediatic.

Câteva dintre problemele identificate sunt:
- C.N.A. a apărut în 2002, când piaţa mass-media era mult mai puţin dezvoltată. 16 ani mai târziu instituţia nu are resursele necesare pentru a îndeplini toate cerinţele legale.
- Nivelul reclamaţiilor prescrise este prea mare. Peste 2.300 de reclamaţii ale românilor au rămas fără ecou pentru că membrii C.N.A. nu participă la şedinţele obligatorii prin lege. Doar în 2017, aceştia au lucrat puţin peste jumătate din timpul pe care trebuiau să îl lucreze. Haideţi să le cerem să vină la muncă!
- Amenzile C.N.A. se duc cu precădere la o serie de televiziuni. Pentru a descuraja metehnele acestora, ar trebui ca C.N.A. sa ţină cont de istoricul încălcării legii şi să aplice amenzi progresiv.
- Instituţia nu este transparentă. Dorim să aflăm motivările membrilor C.N.A. când dau un vot pentru a amenda sau nu un post tv/radio.

Ineficienţa C.N.A. în supravegherea mass-mediei în România ne afectează în relaţiile cele mai apropiate. Părinţii nu se mai înţeleg cu copiii lor, nepoţii nu mai discută cu bunicii. Considerăm că trebuie să se ia atitudine atunci când conflictul ajunge chiar în cel mai intim cerc, cel familial", transmit iniţiatorii petiţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne