Viorica Dăncilă, în vizită la Bruxelles: Întâlnire cu liderul Partidului Popular European

Viorica Dancila (Prim-ministru),
Viorica Dancila (Prim-ministru), (Florin Chirila/Epoch Times)

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu liderul Grupului Partidului Popular European, Manfred Weber, la care au participat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi europarlamentarul Dan Nica, se arată într-un comunicat remis marţi de Guvernul României.

"În cadrul convorbirilor au fost abordate dosarele de actualitate de pe agenda europeană, în perspectiva preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la începutul anului viitor. Primul-ministru a prezentat stadiul pregătirilor desfăşurate de către autorităţile de la Bucureşti, asigurând asupra cooperării strânse cu Parlamentul European în vederea finalizării dosarelor legislative şi asigurării unui mandat de succes. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a avut un schimb deschis de opinii cu interlocutorul său cu privire la situaţia din România, în perspectiva dezbaterii care va avea loc în Parlamentul European la începutul lunii octombrie, subliniind disponibilitatea sa şi a Guvernului pentru un dialog deschis cu reprezentanţii instituţiilor europene pe toate subiectele de interes", a transmis Guvernul.

Potrivit sursei citate, Viorica Dăncilă a reafirmat şi cu această ocazie ataşamentul Guvernului României faţă de principiile şi valorile democratice.

"În acelaşi timp, a arătat că răspunsul la provocările cu care se confruntă proiectul european în prezent, poate fi găsit prin demonstrarea solidarităţii între statele membre şi nu prin crearea unor noi clivaje în interiorul Uniunii", mai arată comunicatul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne