Venezuela pregăteşte un exerciţiu militar major în mijlocul unei crize constituţionale

Curtea Supremă a Venezuelei a decis că starea de urgenţă impusă de preşedintele Maduro şi condamnată de opoziţie este constituţională. Armata plănuieşte un exerciţiu militar major vineri şi sâmbătă.
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro. (LEO RAMIREZ / AFP / Getty Images)

Criza economică şi politică din Venezuela a continuat şi joi, în condiţiile în care armata a cerut cetăţenilor ţării să participe la un exerciţiu militar ce urmăreşte să contracareze o presupusă invazie din partea Statelor Unite.

Preşedintele Nicolas Maduro a cerut ca exerciţiul militar să aibă loc la începutul acestei săptămâni, după ce a extins starea de urgenţă ca răspuns la apelurile opoziţiei de organizare a unui referendum pe tema demiterii sale.

“Venezuela este ameninţată”, a declarat joi la televiziunea de stat ministrul venezuelean al Apărării Vladimir Padrino Lopez. “Este pentru prima dată când desfăşurăm un exerciţiu de această natură în ţară.”

La începutul săptămânii, Maduro a susţinut că a cerut ca exerciţiul militar de vineri şi sâmbătă să pregătească ţara bogată în petrol împotriva unei invazii iminente din partea SUA. Starea de urgenţă oferă armatei şi miliţiei regimului socialist, printre altele, puterea de a impune ordine publică şi de a distribui alimentele.

Curtea Constituţională a decis joi că decretarea stării de urgenţă este constituţională, “ţinând cont de circumstanţele sociale, economice, politice, naturale şi ecologice extraordinare care afectează puternic economia naţională”.

Opoziţia, care controlează Adunarea Naţională, a respins decretul şi a făcut apel ca organul electoral al ţării să accepte o petiţie cu suficiente semnături pentru organizarea unui referendum împotriva lui Maduro. Sondajele de opinie arată că aproximativ 70% dintre cetăţeni doresc ca Maduro să se retragă de la conducere.

Liderul opoziţiei, Henrique Capriles, a cerut armatei să se întoarcă împotriva lui Maduro şi ca publicul să sfideze starea de urgenţă. Preşedintele Adunării Naţionale, Henry Ramos Allup, a declarat miercuri că guvernul trebuie să vină la masa discuţiilor pentru a se ajunge la o soluţionare paşnică a crizei actuale.

“Nu dorim o vărsare de sânge sau o lovitură de stat”, a precizat Allup.

Miercuri, poliţia a folosit gaze lacrimogene în capitala Caracas pentru a opri miile de manifestanţi să ajungă la sediul Comisiei Electorale.

Protestul de miercuri a coincis cu o scrisoare trimisă de secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (AOS), Luis Almagro, care l-a criticat pe Maduro şi l-a avertizat că riscă să devină un “dictator mărunt” dacă va împiedica referendumul pentru demiterea sa.

“Aveţi obligaţia faţă de cetăţeni să organizaţi un referendum în 2016, deoarece decizia trebuie să aparţină poporului. Acest lucru este în Constituţie”, a declarat Almagro.

Criza economică şi politică a ajuns într-un punct critic. Comunitatea de informaţii din SUA a evaluat săptămâna trecută că Venezuela s-ar putea confrunta cu mişcări sociale şi revolte masive, în condiţiile în care dispar de pe piaţă chiar şi produsele cele mai de bază.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe