Unul dintre moştenitorii imperiului Ferrero a murit într-un accident în Africa de Sud

Pietro Ferrero
Pietro Ferrero (ANDREAS SOLARO / AFP / Getty Images)

Unul dintre moştenitorii imperiului Ferrero a murit într-un accident în Africa de Sud, a declarat un purtător de cuvânt al companiei italiene, citat de BBC News.

Pietro Ferrero, în vârstă de 48 de ani, se afla într-o călătorie de afaceri şi a murit după ce a căzut de pe bicicleta sa, probabil din cauza unei probleme de sănătate, potrivit companiei.

El şi fratele său erau directorii executivi ai grupului Ferrero, care deţine, printre altele, Nutella şi Kinder.

Tatăl său, Michele, cel mai bogat om din Italia, a transformat compania într-un gigant mondial al industriei dulciurilor.

Bunicul lui Ferrero, numit tot Pietro, a înfiinţat compania în 1942, în oraşul Alba, din nordul Italiei, unde îşi are în continuare sediul.

Din cauza războiului, ciocolata era greu de obţinut, iar Pietro Ferrero a creat o reţetă în care combina cacao cu alunele de pădure, abundente în zonă, pentru a obţine o cremă - Nutella - care a devenit un succes internaţional.

"Italia a pierdut un om de afaceri care reprezenta cele mai bune calităţi din istoria noastră economică", a declarat ministrul italian de externe Franco Frattini într-un comunicat.

Ferrero, care a avut o cifră de afaceri de 6,6 miliarde de euro în anul fiscal 2009-2010, este în continuare o companie de familie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe