Un grup de cercetatori norvegieni incearca sa determine daca tehnologia nanoparticulelor este sigura
Sunt nanoparticulele sigure? Aceasta este intrebarea la care SINTEF (Stiftelsen for industriell og teknisk forskning sau Fundatia pentru Cercetari Industriale si Stiintifice), o importanta organizatie norvegiana de cercetare — si producatoare de nanoparticule - cauta un raspuns.
Nanoparticulele sunt particule cu un diametru cuprins intre 1 si 100 de nanometri( un milliard de nanometri formeaza un metru).
Andy Booth, cercetator al SINTEF si chimist, conduce un proiect care are scopul de a afla cum se comporta nanoparticulele si daca sunt sigure pentru organisme de indata ce patrund in mediul marin. Initial, va fi studiata toxicitatea lor pe organismele mici, cum ar fi crustaceii si organismele din plancton, iar apoi se va trece la efectele lor asupra larvelor de cod si a altor organisme mai mari.
Nanoparticulele apar in mod natural. De exemplu, cenusa contine nanoparticule, insa nu toate milioanele de tipuri de nanoparticule pot fi periculoase.
“[Insa] noutatea consta in faptul ca acum suntem capabili sa producem nanoparticule cu o serie lunga de proprietati diferite. Aceste particule pot fi diferite fata de cele care exista deja in natura, asa ca nu stim cum se vor comporta acestea in mediu”, explica Booth intr-o declaratie de presa.
“Este posibil ca acest lucru sa indice - si spun posibil pentru ca aceasta problema este nou aparuta in lumea stiintei - ca aceste particule ar putea fi toxice in anumite conditii. Totusi, acest lucru depinde de un numar mai mare de factori, inclusiv concentratia lor si combinatia de particule”, rezuma Booth.
Una dintre cele mai mari provocari intalnite de echipa de 12 cercetatori este gasirea unei metode stiintifice potrivite pentru a studia comportamentul acestor particule foarte mici, care actioneaza altfel decat particulele normale, in natura.
“Pe domeniul analizei chimice, avem teste standard care ne indica daca un material este toxic sau nu. Astazi, nu exista un astfel de test, cu rezultate sigure, pentru nanoparticule”, sustine Booth.
“Aceste [nano]particule se comporta diferit in apa sarata sau dulce. Gasirea unor metode care sa permita studierea comportamentului lor este esentiala”.
Una dintre metode ar implica adaugarea unor markeri fluorescenti in particule pentru a le evidentia intre celelalte particule din mostrele privite prin aparatul spectroscopic.
“Principala provocare este acum gasirea concentratiei maxime care ne permite sa lucram in siguranta. Nu merita sa ne riscam in natura”, concluziona Booth.
Printre aplicatiile nanoparticulelor cercetate in prezent de oamenii de stiinta de la SINTEF se numara o vopsea rezistenta la zgarieturi pentru automobile, un aparat medical de marimea unei carti de credit capabil sa analizeze sangele si alte substante lichide, asa numitul laborator pe un cip, si nanocapsulele, care sunt nanoparticule goale capabile sa transporte medicamente in anumite locatii specifice din organism.
Nanoparticulele pot fi folosite pentru a transporta medicamentul catre anumite celule, asa ca oamenii de stiinta trebuie sa se asigure ca particulele pe care le folosesc se descompun in componente netoxice care pot fi eliminate de organism.
“Aceste capsule au un atuu deoarce noi vrem ca aceste capsule sa patrunda membrana celulei si sa actioneze doar local. Alte tipuri de nanoparticule pot trece de membrana celulei si devin un pericol pentru organism. Riscurile nanotehnologiei sunt prezentate de faptul ca uneori ele nu trebuie sa patrunda, sau se acumuleaza in cantitati mari intr-o anumita perioada de timp, in loc sa dispara”, a declarat cercetatorul SINTEF, Ruth Schmidt, care lucreaza la un tratament impotriva cancerului folosind nanocapsule.
“Nu utilizam nanotuburi sau nanofibre, deoarece consideram ca acestea sunt mai putin sigure decat particulele”, declara ea.
Efectele nanotuburilor si nanofibrelor, pe baza de carbon, asupra creierelor sobolanilor au fost urmarite de o echipa de la Departamentul de Neuromedicina a Universitatii Norvegiene de Stiinta si Tehnologie, echipa condusa de Tore Syvertsen. Ei au descoperit ca celulele sobolanilor erau destul de sensibile la nanoparticule si ca marimea si forma particulelor are o importanta deosebita.
“Acest lucru demonstreaza ca exista motive reale pentru care trebuie sa studiem limita dintre nanotuburile periculoase si cele sigure”, sustine Syvertsen intr-o declaratie de presa. ”Alte studii asupra unor fibre de carbon similare au aratat ca acestea pot cauza un anumit tip de cancer la plamani, care apare in mod normal in cazul expunerii la azbest. Intrucat acest tip de cancer are nevoie de mult timp pentru a se dezvolta, este esential sa testam aceste materiale inainte ca ele sa fie utilizate pe scara larga.”
