Turcan, acuzaţii grave: Avem informaţii consistente că PSD pregăteşte un fals în Parlament

PSD intenţionează să falsifice stenogramele şedinţei de plen de la şedinţa de săptămâna trecută în care Liviu Dragnea şi Florin Iordache au fost revocaţi din funcţie, a acuzat prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan, care susţine că are informaţii consistente în acest sens.
Raluca Turcan
Raluca Turcan (Epoch Times România)

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că liberalii au informaţii consistente că PSD se pregăteşte să comită un fals în Parlament.

"PNL a solicitat, în cursul zilei de joi, stenogramele şedinţei în care cele două propuneri de revocare ale dl. Dragnea şi Iordache au fost votate pe articole. Nici până astăzi stenogramele şedinţei nu au fost făcute publice. Avem informaţii consistente că stenogramele şedinţei în care cei doi au fost revocaţi prin Hotărâri votate pe articole vor fi FALSIFICATE. Avertizăm conducerea Camerei Deputaţilor să înceteze toate aceste demersuri prin care vor să se menţină la putere cu forţa, prin ilegalităţi. Este un fapt de o gravitate fără precedent. Aceste acţiuni confirmă faptul că un dublu condamnat perpetuează comportamentul infracţional şi în Camera Deputaţilor", a declarat Raluca Turcan.

Fosta şefă PNL susţine că, astăzi, Liviu Dragnea a solicitat în mod expres ca liderii de grup să nu mai aibă drept de cuvânt în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

"Practic, cei peste 20 de ani de democraţie în Parlament au fost aruncaţi la coş. Le este frică de forţa cuvântului şi a argumentelor. PNL nu va mai tolera acest comportament în Camera Deputaţilor. PNL nu va face niciun rabat de la Regulament şi Constituţie", a precizat Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL a transmis că:

• Cele două hotărâri de revocare a celor doi lideri PSD din fruntea Camerei Deputaţilor au fost votate pe articole şi trebuie să meargă la votul final.

• Orice şedinţă de vot final condusă de unul dintre cei doi este ilegală dacă pe ordinea de zi nu figurează Hotărârile de revocare ale domnilor Dragnea şi Iordache.

• Plenul este suveran. Plenul a decis în dezbaterea generală de miercurea trecută şi trebuie să se mai pronunţe doar prin vot final.

• În plus, PNL nu va vota nicio lege în sesiunea de vot final dacă sesiunea va fi condusă de domnii Dragnea sau Iordache.

"Urmează vot final pe Legea pensiilor, pe Legea Bugetului de Stat. Dacă există dorinţa de a pune România şi priorităţile românilor pe primul loc, atunci cei doi trebuie să renunţe la a prezida şedinţele Camerei Deputaţilor şi sunt obligaţi să supună la vot hotărârile de revocare votate pe articole", a conchis Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne