Theodor Paleologu: "Propunerea premierului privind Curtea Constituţională poate duce la tiranie"

Congresul PPE de la Bucureşti.În imagine Toader Paleologu
Congresul PPE de la Bucureşti.În imagine Toader Paleologu (Epoch Times România)

Deputatul PDL Theodor Paleologu a criticat miercuri propunerea premierului Victor Ponta privind modificarea Constituţiei şi a prerogativelor Curţii Constituţionale a României (CCR), într-un interviu acordat RFI.

Victor Ponta a declarat la Realitatea TV că ar vrea ca deciziile CCR să poată fi modificate de Parlament cu două treimi din voturi. Ca urmare, Paleologu se teme că o măsură de acest gen ar putea duce România spre tiranie.

Propunerea premierului este "foarte periculoasă, pentru că este o supunere a Curţii Constituţionale deciziilor Parlamentului. Din punctul de vedere al funcţionării statului de drept, nu este în regulă ca Parlamentul să poată nesocoti deciziile Curţii Constituţionale. Putem vorbi, evident, despre felul în care funcţionează Curtea Constituţională, putem propune o reformă a Curţii Constituţionale, dar din acest punct de vedere, ce-a spus premierul mi se pare foarte periculos, e o pantă extrem de periculoasă, care ne poate duce şi nu exagerez, direct la tiranie", a mai precizat deputatul PDL.

Theodor Paleologu a afirmat totodată că dacă USL ar deţine două treimi din Parlament, ar fi o "catastrofă".

"Ceea ce implică declaraţia premierului este că dânsul e absolut convins că USL-ul va avea majoritate de peste două treimi, ceea ce din punctul meu de vedere ar fi o catastrofă, ar fi din nou calea deschisă spre tiranie, spre tirania majorităţii, în speţă", a precizat deputatul PDL.

Paleologu a mai susţinut că "lucrurile trebuie clarificate într-un fel. Noi am copiat Constituţia franceză, dar am copiat-o prost, pentru că e o anumită incoerenţă în Constituţia noastră. Faptul că preşedintele e ales prin sufragiu universal, numeşte primul ministru, dar nu-l poate revoca, asta este o contradicţie. Această contradicţie o putem rezolva fie în sensul de-ai da preşedintelui posibilitatea de a şi revoca primul-ministru sau mergem în cealaltă direcţie şi anume mai multă putere dată Parlamentului în procesul de numire a primului-ministru".

Politicianul a mai declarat că România nu poate importa un model occidental de Constituţie doar pentru ca acesta funcţionează în alte state, ci trebuie să ţină cont de realităţile din ţară.

"Eu sunt foarte sceptic faţă de formule care funcţionează în altă parte şi ne apucăm să le copiem, uitând că mediul românesc perverteşte absolut orice. Pentru că ceea ce merge în Franţa foarte bine la noi s-ar putea să meargă foarte prost, adică după obiceiurile pământului, iar sistemul german, de exemplu, care e sistemul parlamentar e un exemplu foarte bun. Atâta numai că e populat cu nemţi, nu cu români, iar Parlamentul României vedem ce focar de corupţie este, nu se compară cu parlamentul german. Deci a da mai multă putere unui Parlament compus din parlamentari români este evident problematic. S-a tot vorbit despre meritele sistemului britanic de vot, sistemul majoritar pur. Si eu am spus: sigur că da, acest sistem funcţionează minunat de sute de ani în Anglia, pentru că este populat de englezi, nu de români, care primul lucru pe care-l fac este să se înţeleagă doi cum să-l radă pe al treilea, adică exact ce se întâmplă la noi", a mai declarat Theodor Paleologu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne