SUA, semnal către PSD-ALDE: îngrijorare faţă de încercările repetate de a schimba Justiţia

Sediul Departamentului de Stat american, în Washington, D.C.
Sediul Departamentului de Stat american, în Washington, D.C. (en.wikipedia.org)

Cu prilejul vizitei noului asistent adjunct al secretarului de Stat al SUA, responsabil cu afaceri europene, la Bucureşti, Statele Unite şi-au reiterat sprijinul pentru lupta împotriva corupţiei din România.

Matthew Boyse, noul asistent a avut astăzi întâlniri cu oficialii de la Bucureşti.

"Mă aflu aici pentru a lucra în ce priveşte relaţia dintre SUA şi România. Vreau să duc mai departe munca făcută de predecesorul meu şi vreau să intensific dialogul cu România, mai ales acum, când ţara dumneavoastră a devenit o putere la Marea Neagră şi are un rol mult mai important decât cel avut în urmă cu doar două luni", a declarat Matthew Boyse, la întâlnirea cu presa.

Boyse l-a înlocuit pe Brian Hoyt Yee, care a demisionat în ianuarie 2018.

Noul asistent a precizat că a discutat cu autorităţile române despre problemele legate de corupţie şi despre statul de drept. "Aceste discuţii au loc în mod frecvent şi suntem atenţi la tot ce se întâmplă şi la evenimentele care au loc", a spus Boyse.

Întrebat despre reacţia SUA dacă Guvernul României va emite o ordonanţă de amnistie şi graţiere, reprezentantul Departamentului de Stat a spus că "speră ca România să rămână ataşată de valorile Uniunii Europene şi să continue pe calea corectă".

Diplomatul american a subliniat că e "îngrijorat" de încercările repetate ale majorităţii parlamentare de a modifica sistemul de justiţie din România în interesul celor aflaţi la putere. "Preocuparea" este, conform declaraţiilor, sentimentul care caracterizează diplomaţia SUA în ce priveşte situaţia din România

Matthew Boyse a avertizat că perioada în care România ar trebui să asigure preşedenţia la Consiliul UE nu va fi "uşoară" pentru ţara noastră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne