Ştiri pe scurt: Fotbal - Petrolul Ploieşti în drum spre Albania, pentru manşa a doua a turului II preliminar al Europa League

(ANDREW YATES / AFP / Getty Images)

Petrolul Ploieşti pleacă miercuri, la ora 11,00, spre Albania, pentru meciul cu SK Flamurtari Vlora, din manşa a doua a turului II preliminar al Europa League la fotbal. ''Ar fi o mare greşeală să ne considerăm deja calificaţi. În Albania ne aşteaptă un joc greu şi trebuie să fim foarte atenţi'', a declarat antrenorul Răzvan Lucescu, citat de site-ul oficial al clubului.

* Junioarele române Oana Georgiana Iorga (cat. 50 kg) şi Ionela Denisa Ungureanu (63 kg) şi-au asigurat medalii la Campionatele Europene de box pentru junioare şi tineret din oraşul italian Assisi, marţi, după ce s-au calificat în semifinale.

* Nu mai puţin de opt jucători români s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Piteşti (Comesad Open), dotat cu premii de 10.000 de dolari, marţi, după meciurile jucate în runda inaugurală. Teodor Leahu, Patrick Ciorcilă (N. 8), Alexandru-Daniel Carpen, Andrei Ştefan Apostol, Petru-Alexandru Luncanu (N. 5), Vlad Victor Cornea, Cătălin Fifea şi Andrei Cociaşu au obţinut victorii, iar alţi 12 jucători români au pierdut în primul tur, între ei aflându-se Dacian Crăciun (N. 4) şi Vasile Antonescu (N. 6).

* România va participa cu 8 ambarcaţiuni şi 26 de sportivi la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23 de la Varese (Italia), în perioada 23-27 iulie.

* Jucătoarea română de tenis Andreea Mitu s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului ITF de la Sobota/Rokietnica (Polonia), dotat cu premii totale de 50.000 de dolari, graţie victoriei cu 6-3, 6-3 în faţa georgienei Natela Dzalamidze.

* Selecţionata României a surclasat formaţia Uzbekistanului cu scorul de 42-22 (19-10), marţi, la Strumica, într-un meci din Grupa C a Campionatului Mondial de handbal feminin Under-18 din Macedonia.

* Handbalistele braziliene Alexandra do Nascimento şi Barbara Arenhart, campioane mondiale en titre, s-au alăturat lotului echipei HCM Baia Mare, campioană naţională, în cantonamentul din Austria, de la Kaunertal.

* Olandezul Dick Advocaat va fi noul selecţioner al echipei Serbiei, a declarat pentru Reuters preşedintele federaţiei de fotbal de la Belgrad, Tomislav Karadzic.

* Carlos Queiroz ar putea rămâne selecţionerul echipei de fotbal Iranului, deşi tehnicianul portughez îşi anunţase plecarea după Cupa Mondială 2014, la care naţionala asiatică nu a trecut de faza grupelor, scrie Reuters.

* Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a fost sancţionat de UEFA cu închiderea a doua sectoare ale unei tribune a stadionului său pentru următorul meci din Liga Campionilor, din cauza unor incidente ce au avut loc în sezonul trecut la meciul tur cu Chelsea din sferturile de finală ale acestei competiţii, anunţă AFP.

* Ciclistul Michael Rogers (Tinkoff) s-a impus marţi în etapa a 16-a Turului Franţei, prima din cele trei din Pirinei, desfăşurată pe distanţa de 237,5 km între Carcassonne — Bagneres de Luchon, iar italianul Vincenzo Nibali (Astana) rămâne lider după această etapă, cea mai lungă din actuala ediţie.

* Clubul danez de fotbal FC Copenhaga a cerut UEFA să nu joace în Ucraina meciul cu Dnepr Dnepropetrovsk din manşa întâi a turului III preliminar al Ligii Campionilor, evocând motive de securitate, anunţă AFP.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport