Stelian Ion a rămas perplex: Dăncilă este femeie, mamă, cum poate aplauda gazarea copiilor din Piaţa Victoriei?

PSD nu se va opri la discursuri prin care să susţină Jandarmeriada şi să acuze Opoziţia. Va întreprinde şi alte acţiuni represive asupra presei, Opoziţiei şi societăţii civile, avertizează Stelian Ion.
Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Deputatul USR Stelian Ion critică în termeni duri discursul ţinut joi de Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern, discurs în cadrul căruia premierul a susţinut tranşat Jandarmeriada şi a acuzat Opoziţia că vrea să preia puterea prin mijloace nedemocratice. Potrivit deputatului, acest discurs arată că Dăncilă nu doar că este lipsită de o raţiune de calitate ci şi de omenie şi empatie.

"După aproape două săptămâni de la represiunile violente ale Jandarmeriei din 10 august, premierul Dăncilă a cuvântat. Într-o ţară normală şi-ar fi întrerupt orice concediu, ar fi venit în faţa românilor şi ar fi condamnat toate violenţele din 10 august, şi pe cele venite din partea jandarmilor, dar şi pe cele ale huliganilor din galeriile de fotbal. Ar fi trebuit să îndemne la pace socială şi să solicite instituţiilor statului să ancheteze împrejurările comiterii acestor violenţe pentru a găsi responsabilii. Ar fi trebuit să aibă un cuvânt bun pentru toate victimele, să se intereseze de starea lor şi să vadă cum pot fi ajutate. Ar fi trebuit să spună că oamenii au dreptul să protesteze paşnic, că acest drept nu îl poate confisca nimeni şi că a auzit vocea românilor nemulţumiţi.

Ce face în schimb Viorica Dăncilă? Girează cu funcţia sa această represiune a protestului din 10 august. E ca şi cum ar fi dat retroactiv ea însăşi ordinul de intervenţie în forţă, de vreme ce l-a găsit atât de potrivit. Înfierează criticile presei, ale opoziţiei şi ale societăţii civile la adresa jandarmeriei, fără să observe declaraţiile stăpânului său, Liviu Dragnea, care a spus deunăzi că nu are încredere în procurori, în organele judiciare române şi că România este parţial un stat mafiot în care, dacă eşti victima unui abuz, a unei infracţiuni, nu are rost să depui nicio plângere pentru că o faci degeaba.

Halucinantă această dublă măsură! Îmbrăţişează doamna premier fără discernământ discursul aberant al lui Dragnea care a acuzat românii care au îndrăznit să critice puterea şi să protesteze paşnic pe 10 august de tentativă de lovitură de stat. Nu a fost nicio tentativă de lovitură de stat! Au fost foarte mulţi români nemulţumiţi, au fost câţiva huligani infiltraţi şi a fost o jandarmerie care a gazat şi bătut oameni nevinovaţi, protestatari, jurnalişti, turişti. Cine să dea jos guvernul? Copiii din Piaţa Victoriei? Sau galeriile de fotbal? Îi era frică doamnei Dăncilă ca guvernul său să nu fie înlocuit de galeria nu ştiu cărei echipe de fotbal? Ca pregătire intelectuală nu ar fi fost o mare schimbare, dar nu a urmărit nimeni aşa ceva", declară Stelian Ion, întrebat de Epoch Times cum a perceput discursul ţinut astăzi de premierul Dăncilă.

Deputatul reaminteşte că şi pe 11 august au ieşit tot atâţia protestatari câţi au fost pe 10, însă nu au mai fost violenţe căci jandarmeria nu a mai provocat. Cât despre acuzaţiile aduse Opozitei de premier, respectiv că încearcă să preia puterea prin mijloace nedemocratice (acuzaţii care, reamintim, au fost vehiculate şi de alţi lideri social-democraţi), Stelian Ion transmite că Opoziţia îşi doreşte schimbarea guvernului, dar nu prin violenţă.

"Nu dorim cei din opoziţie schimbarea puterii prin violenţă! Condamnăm categoric orice tip de violenţă. În acelaşi timp asta nu înseamnă că nu vom recurge la toate mijloacele democratice, paşnice de exprimare a nemulţumirii faţă de tendinţele autoritariste ale puterii actuale şi nu vom solicita instituţiilor statului să-şi facă treaba pentru care sunt plătite.

Guvernul Dăncilă trebuie să pice prin demisie, prin moţiune de cenzură, prin mijloace democratice pentru că este cel mai incompetent guvern din istoria României şi cel mai ticălos, pus în slujba infractorilor", transmite Stelian Ion.

Nu în ultimul rând, deputatul atrage atenţia că odată cu începerea sesiunii parlamentare ne putem aştepta ca PSD să ia noi măsuri pentru anularea democraţiei.

"Mă aştept în perioada următoare ca acţiunile represive ale puterii asupra presei, asupra opoziţiei, asupra societăţii civile să devină din ce în ce mai agresive. Va începe sesiunea parlamentară, vor să schimbe regulamentele astfel încât să nu mai permită opoziţiei accesul la cuvânt, să ne blocheze accesul în comisii dacă avem puncte de vedere care îi deranjează şi "tulbură ordinea şedinţelor", să ne scoată cu forţa din comisii samd. Veţi vedea...

Aceste schimbări sunt pregătite deja de Nicolicea din sesiunea trecută. În loc să aibă o atitudine rezonabilă, echilibrată, pesediştii vor intensifica abuzurile astfel încât să nu mai existe critici publice asupra ticăloşiilor pe care le fac şi să descurajeze protestele prin utilizarea forţei", avertizează Stelian Ion.

"Mă aşteptam de la doamna Dăncilă dacă nu de la o raţiune de calitate, măcar la o fărâmă de omenie. Este în definitiv femeie, mamă, cum poate aplauda gazarea copiilor din Piaţa Victoriei, a bătrânilor (unul dintre ei din păcate a decedat şi chiar dacă încă nu s-a stabilit o legătură de cauzalitate directă cu gazarea şi tratamentul la care a fost supus, acestea bine în orice caz nu i-au făcut), a persoanelor cu dizabilităţi, a tuturor românilor paşnici din Piaţă, a turiştilor, a jurnaliştilor? Ce fel de om sunteţi, doamnă? Din ce material aţi fost alcătuită, de nu aveţi pic de empatie în faţa unor asemenea lucruri?", întreabă deputatul.

Reamintim că joi, la prima şedinţă de guvern de după represiunea din 10 august, premierul Viorica Dăncilă a început cu un discurs în forţă, în care a acuzat atacuri împotriva instituţiilor statului, în special a Jandarmeriei. De aceste atacuri ar fi vinovate, rezultă din discurs, Opoziţia şi presa.

"Unii încearcă din motive strict politice să alimenteze această spirală a conflictului care să scindeze şi mai mult societatea. Există tendinţe ca această scindare să fie una iremediabilă, iar evenimentele violente din 10 august au demonstrat acest lucru. Pornind de la evenimentele din 10 august, am văzut în aceste zile un asalt împotriva unor instituţii ale statului. Prima ţintă este Jandarmeria, dar sunt şi alte instituţii care sunt luate în acest colimator. Nu vreau să apăr sau să absolv pe cineva de o vină, dar consider că o persoană sau o instituţie poate să fie acuzată doar în baza unor probe concludente.

Răspunsul nostru, al Guvernului la toate aceste procese care au loc în spaţiul public trebuie să fie unul cât se poate de echilibrat şi de responsabil. Spre deosebire de liderii politici ai Opoziţiei, noi nu avem dreptul să cedăm şi să intensificăm această scindare şi această dezbinare la nivelul societăţii. Noi avem responsabilitatea de a asigura o bună guvernare, o guvernare în interesul oamenilor. Iată de ce apelul meu la toţi miniştrii, dar şi la toţi şefii instituţiilor din subordine, este să evite această spirală a conflictului în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câştige puterea în alegeri şi care acum încearcă să dobândească această putere prin alte mijloace nedemocratice. Răspunsul nostru la toate aceste provocări trebuie să fie faptele şi proiectele concrete pentru români", a declarat Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern.

Mai amintim în context că jandarmii au intervenit în forţă pe 10 august împotriva mulţimii din Piaţa Victoriei, lăsând în urmă sute de victime. Imaginile cu intervenţia brutală au făcut înconjurul internetului şi presei: nori de gaze, grenade lacrimogene, cartuşe cu piper, oameni alergând înnebuniţi, femei înlăcrimate şi vomitând, ambulanţe pline, tineri loviţi cu bastoane şi picioare în cap.

Represiunea cetăţenilor a început încă de după-amiază, jandarmii pulverizând frecvent gaze lacrimogene înspre cetăţeni paşnici, inclusiv în bătrâni, femei, fapt documentat de înregistrările video atât ale jurnaliştilor cât şi ale participanţilor la protest. Pe seară, petardele şi grenadele lacrimogene au bubuit în aer şi în mulţime, tunul cu apă a fost pus pe mulţime iar către 11 noaptea, forţele de ordine au evacuat la propriu Piaţa printr-un atac de o violenţă fără precedent. Jandarmii au dat iama în mulţime, peste tot pluteau nori de gaze iritante, oameni au fost bătuţi deşi erau cu mâinile ridicate sau aşezaţi, lumea fugea înnebunită iar ambulanţele nu mai pridideau acordând îngrijiri. Peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale iar plângerile la Parchetul Militar curg. Epoch Times a înregistrat numeroase mărturii ale victimelor: oameni gazaţi, bătuţi, insultaţi, agresaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne