Sorin Blejnar, cinci ani cu executare în dosarul "Motorina"

Justiţia
Justiţia (Shutterstock)

Fostul şef ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat, joi, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la cinci ani închisoare cu executare în dosarul "Motorina" în care este acuzat că, alături de alte 14 persoane, a adus statului un prejudiciu de 56 de milioane de euro în urma unor tranzacţii cu produse petroliere.

Instanţa l-a găsit vinovat pe Sorin Blejnar de comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală şi de sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Potrivit Agerpres, Sorin Blejnar nu are voie să exercite pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare, mai multe drepturi civile, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţii de conducere în cadrul autorităţilor statului cu competenţe în domeniul fiscal.

Colegii lui de dosar, Radu şi Diana Nemeş au fost condamnaţi la 9 ani închisoare, respectiv 7 ani închisoare, fostul ofiţer DGIPI Florin Secăreanu - 5 ani, Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor şi vicepreşedinte al ANAF - 5 ani, Lucian Florin Ionescu - 5 ani; Mihai Buliga, Andrei Jugănaru, Dumitru Preda, Ovidiu Moldovan şi Pavel Ghişe - 7 ani, Dumitru Chirvăsitu - 8 ani, Mariana Vrânceanu - 6 ani şi Nicolae Belba - 3 ani şi 6 luni dee închisoare.

Curtea de Apel a mai decis ca SC Excella Real Grup SRL să plătească 900.000 lei amendă penală, urmând ca firma să fie dizolvată, iar SC Inkasso Jobs SRL trei amenzi penale de 700.000 lei, 500.000 lei şi 800.000 lei, plus dizolvarea companiei. Celelalte firme implicate în dosarul de evaziune fiscală au fost condamnate la câte 700.000 lei amendă penală şi acestea urmând să fie dizolvate.

Instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de ANAF şi i-a obligat pe Sorin Blejnar, soţii Nemeş şi ceilalţi inculpaţi din dosar să plătească suma de 242.642.205 lei, reprezentând despăgubiri civile, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (majorări, dobânzi şi penalităţi) calculate până la data executării integrale a plăţii.

În vederea achitării acestor sume, judecătorii au dispus menţinerea sechestrului asigurător pus pe bunurile şi conturile inculpaţilor şi firmelor condamnate în dosar. Totodată, în cazul soţilor Nemeş, instanţa a decis confiscarea specială cu privire la suma de 13.212.000 dolari SUA.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Pentru a citi mai multe detalii despre acest dosar intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne