Serviciul privat de spionaj al conservatorilor din RFG avea agenţi şi în România
Creştin-democraţii din fosta Germanie de Vest (RFG) au administrat în anii 1970 un serviciu secret privat cu agenţi răspândiţi în întreaga lume, inclusiv în România, în speranţa de a submina politica de angajare cu Estul comunist adoptată de cancelarul social-democrat Willy Brandt, relatează site-ul thelocal.de.
Această reţea din umbră a avut relaţii strânse cu Henry Kissinger, consilierul pe politică externă al preşedintelui american Richard Nixon. Kissinger a oferit sfaturi şi chiar a luat în discuţie oportunitatea răsturnării de către conservatori a guvernului social-democrat din Germania.
Specialista în ştiinţe politice Stefanie Waske a petrecut şapte ani analizând scrisori de la politicieni din partea Uniunii Creştin-Democrate şi a formaţiunii echivalente din Bavaria, Uniunea Social-Democrată, din care mulţi îşi exprimau îngrijorarea faţă de acest 'mic serviciu'. Stefanie Waske îşi va publica toate descoperirile într-o carte care va apărea la începutul anului viitor.
Unii dintre cei implicaţi sunt încă în viaţă, însă Kissinger şi CDU(CSU au refuzat să facă vreun comentariu sau chiar să confirme faptele din trecut, a spus cercetătoarea.
Alegerile din Germania de Vest din 1969 i-au determinat pe conservatori să-şi creeze propriul serviciu secret. Ei fuseseră înlăturaţi de la putere pentru prima dată de la apariţia Republicii Federale, iar foştii aliaţi liberal-democraţi s-au alăturat la guvernare social-democraţilor conduşi de Brandt.
Conservatorii se temeau şi erau neîncrezători în politica lui Brandt de a discuta cu URSS şi de a-l trimite pe secretarul de stat Egon Bahr să negocieze un tratat pentru a schimba recunoaşterea vest-germană a graniţelor de după război cu promisiunea de a nu face uz de acte de violenţă unii împotriva celorlalţi.
Parlamentarul conservator Theodor Freiherr zu Guttenberg (bunicul fostului ministru al apărării implicat recent într-un scandal de plagiat) a organizat o reuniune în toamna lui 1969, la scurt timp după alegeri, cu fostul cancelar Kurt Georg Kiesinger, Hans Globke, fostul şeful de cabinet al lui Konrad Adenauer, şi preşedintele CSU Franz Josef Strauss. Ei au decis să creeze 'un serviciu de informaţii al opoziţiei', relevă cercetările realizate de Stefanie Waske, care le-a prezentat pe larg în ultima ediţie a săptămânalului Die Zeit.
Întrucât abia fuseseră înlăturaţi de la putere şi aveau în continuare conexiuni foarte bune, ei au putut să apeleze la spioni reali pentru a crea acest serviciu. În acest sens, l-au contactat pentru ajutor pe fostul şef al agenţiei de spionaj extern BND. El a pus la dispoziţie propria reţea de informatori ai BND din întreaga lume pe care o crease, inclusiv agenţi din SUA, Franţa, Italia, Vatican, ţările arabe, România, URSS şi chiar Naţiunile Unite.
Persoana aleasă că conducă această reţea a fost un angajat al BND, Hans Christoph von Stauffenberg, văr al lui Klaus von Stauffenberg, care a fost omorât după ce a încercat să-l asasineze pe Hitler.
Una din cele mai puternice legături ale serviciului era cea cu Henry Kissinger, consilier de securitate naţională al preşedintelui american Richard Nixon şi, ulterior, secretar de stat. Înainte de acordul germano-sovietic din 1970, el şi negociatorul lui Brandt, Egon Bahr, au căzut de acord să deschidă un canal de comunicare secret pentru informaţii neoficiale pentru ca americanii să nu scape din ochi ceea ce spuneau sovieticii.
Însă, potrivit lui Waske, Kissinger nu avea încredere că Bahr era inocent şi se pare că biroul său oferea informaţiile primite conservatorilor germani. Tratatul de la Moscova a fost semnat, confirmând posibil temerile liderilor CDU)CSU că Brandt colabora cu sovieticii.
Stauffenberg şi-a continuat activitatea, colectând informaţii de la surse din întreaga lume, inclusiv de la Bruxelles, Londra sau Paris, dar şi din România, Iugoslavia, Taiwan, Cuba şi, bineînţeles, SUA.
Între timp, poziţia de trezorier fusese ocupată de Alfred Seidl, fost membru din convingere al Partidului Nazist, care nu a acţionat doar ca avocat al apărării pentru Rudolf Hess, adjunct al lui Hitler, dar a petrecut mai mulţi ani luptându-se ca acesta să fie eliberat.
Până la sfârşitul anului 1970, Kissinger le oferea sfaturi spionilor conservatorilor despre cum ar trebui să relaţioneze cu guvernul social-democrat. Un agent l-ar fi citat spunând: 'Este posibil să răsturnăm actualul guvern, însă rămâne de văzut dacă acest lucru ar implica riscuri care ar pune guvernul CDU(CSU în mari dificultăţi'.
El a sugerat ca opoziţia conservatoare să folosească tactici de amânare pentru a încetini ratificarea Tratatului de la Moscova pentru a arunca întreaga responsabilitate a adoptării sale asupra guvernului.
În 1971, la discuţiile de la Ialta dintre Brandt şi Leonid Brejnev, informatorii lui Stauffenberg ofereau informaţii secrete conservatorilor, care le discutau cu Kissinger.
Un an mai târziu, Guttenberg a murit, lăsând serviciul pe mâna lui Stauffenberg, care a continuat să opereze timp de un deceniu reţeaua sa de informatori.
Acest serviciu secret politic a început să iasă la lumină în 1982 când jurnalişti de la revista de stânga Konkret a început să publice informaţii provenite de la unul din operatorii săi de top. Parlamentul landului Bavaria a început să investigheze folosirea suspectă a circa 100.000 de mărci germane din bugetul Ministerului de Interne, bani care ar fi alimentat acest serviciu de spionaj.
Chiar în momentul în care reţeaua de spioni a conservatorilor era aproape de colaps, existenţa sa nu a mai fost necesară după ce conservatorul Helmut Kohl a ajuns la putere în 1982. Imediat după, serviciul a fost desfiinţat.
