Rusia şi SUA nu vor semna, probabil, un acord privind scutul la summitul din mai - oficial rus

Este puţin probabil ca Rusia şi SUA să semneze un acord privind scutul american antirachetă la următorul summit NATO din mai, de la Chicago, a declarat marţi viceministrul rus al apărării, Anatoli Antonov.

"Din punctul meu de vedere, va fi foarte dificil să se ajungă la un rezultat (privind scutul - n.r.). Un document care ar putea fi aprobat de cei doi lideri nu există pentru moment", a explicat el.

Oficialul a precizat că nu mai este suficient timp până la summit pentru a elabora un astfel de text.

Pe de altă parte, Rusia a condiţionat participarea preşedintelui Vladimir Putin la summitul NATO de la Chicago de un acord privind scutul antirachetă.

Putin a criticat în repetate rânduri planurile americane de scut antirachetă, spunând că ameninţă securitatea Rusiei şi arată "obsesia" SUA de a obţine o "invulnerabilitate absolută".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe