Rodica Mandache, premiată la Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

Actriţa Rodica Mandache
Actriţa Rodica Mandache (Getty Images)

Actorii Rodica Mandache, Vlad Ivanov şi Ana Maria Bălescu au fost premiaţi, sâmbătă seară, la gala Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, pentru rolurile realizate în premierele stagiunii 2013 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Premierea laureaţilor celei de-a doua ediţii a festivalului a avut loc sâmbătă, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, la care au participat Victor Rebengiuc, reprezentantul principesei Margareta, a directorului Centrului Cultural Media Radio România, Oltea Şerban-Pârâu, şi a lui Idalberto Fei, preşedintele juriului.

La începutul festivităţii, Oltea Şerban-Pârâu şi Attila Vizauer, redactor-şef al Redacţiei Teatru, au oferit trei premii speciale unor actori români, pentru roluri excepţionale realizate în premierele stagiunii 2013 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Astfel, Rodica Mandache a primit premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Aniţa din spectacolele "Aniţa Nandriş-Cudla - Amintiri din viaţă" şi "Aniţa Nandriş-Cudla - 20 de ani în Siberia", după un scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu, regia artistică aparţinându-i lui Petru Hadârcă.

Totodată, Vlad Ivanov a primit premiul pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul El din spectacolul "Patru povestiri", de Petre Barbu, în regia artistică a lui Attila Vizauer, iar Ana Maria Bălescu a primit premiul pentru cel mai bun debut, în spectacolul "Nopţile gri ale pisicii albastre", de Emil Cătălin Neghină, în regia artistică a lui Gavril Pinte.

La cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România în perioada 16 şi 21 iunie, la Bucureşti, sub înaltul patronaj al principesei Margareta au participat creatori, specialişti, precum şi iubitori de teatru radiofonic. La această ediţie au concurat 44 de spectacole radiofonice din 21 de ţări din întreaga lume.

Festivalul a avut scopul de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, valorificând posibilităţile de expresie pe care le oferă mijloacele tehnice moderne.

Din juriu au făcut parte personalităţi şi profesionişti bine cunoscuţi, precum regizorul şi dramaturg italian Idalberto Fei, care a fost preşedintele juriului, Marina Bagdasaryan, producător Radio Cultura din Rusia, Alison Hindell, redactor-şef al departamentului Teatru al BBC, Marea Britanie, Cristina Modreanu, critic de teatru, şi Domnica Ţundrea, realizator la redacţia Teatru din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.

La această ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova au fost premiaţi creatori de teatru din Germania, Italia, Rusia, Croaţia şi România.

La secţiunea "teatru scurt", locul I a revenit spectacolului "Happy Birthday, Darling", de Dmitri Nikolaev (Radio Russia), locul al II-lea a fost ocupat de "Countdown", de Ion Andrei Puican (Radio România), iar locul al III-lea a fost câştigat de "Roundabout Dance About the Days of the Week", de Jasna Mesaric (Radio Croaţia).

La secţiunea "radio dramă", pe locul I s-a situat spectacolul "Metamorfoza", de Ion Andrei Puican (Radio România), locul al II-lea a revenit piesei "Anna Livia Plurabelle", de Grace Yoon (Rundfunk Berlin-Brandenburg, Germania), iar pe locul al III-lea s-a situat spectacolul "Amore Mio - Love Songs and Other Stuff", de Stefano Giannotti (Südwestrundfunk, Germania).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură