Revenirea la alegerea primarilor în două tururi, respinsă de Senat

Liberalii au încercat să forţeze revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, însă rivalii lor de la PSD au blocat operaţiunea, care a beneficiat de altfel şi de susţinerea celor de la ALDE.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Proiectul de lege privind revenire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin a fost respins luni, în calitate de primă Cameră sesizată, de Senatul României.

Iniţiativa legislativă - iniţiată de mai mulţi parlamentari PNL - viza modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi a fost respinsă cu 46 voturi "pentru", 59 "împotrivă" şi 6 abţineri.

Alegerile locale într-un singur tur au permis PSD-ului să "înroşească" ţara, menţinându-şi, mandat după mandat, oamenii în funcţii. Acum, partidul condus de Liviu Dragnea a reuşit, din nou, să se opună modificării legii, astfel încât primarii să poată fi aleşi în două tururi, deşi colegii lor de alianţă de la ALDE au votat pentru susţinerea iniţiativei PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne