Raluca Turcan: Dragnea nu va mai putea conduce nicio şedinţă a Camerei Deputaţilor

Liviu Dragnea nu va mai putea conduce nicio şedinţă a Camerei Deputaţilor sau a Biroului Permanent, pentru că pe ordinea de zi se va afla mereu solicitarea PNL de revocare a sa din funcţie, iar în baza Regulamentului orice persoană căreia i se cere revocarea nu poate să conducă şedinţa, susţine liderul deputaţilor PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan(Presedinte PNL),
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Şeful PSD, Liviu Dragnea, a propus luni, în Biroul Permanent, spre respingere solicitarea PNL de includere pe ordinea de zi a propunerii de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, în ciuda faptului că regulamentul spune foarte limpede că nici unul dintre membrii structurii de conducere nu poate prezida şedinţa în care se solicită revocarea sa din funcţie, a transmis luni, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul deputaţilor liberali Raluca Turcan.

În acest context, PNL a cerut comisiei de disciplină a Camerei Deputaţilor ca Dragnea să nu mai poată conduce nici o şedinţă de plen sau de Birou Permanent, întrucât această solicitare de revocare a sa se va afla tot timpul pe ordinea de zi.

"Iniţiativa PNL faţă de preşedintele Camerei Deputaţilor este pe mai multe fronturi: modificarea regulamentului, identificare motivelor de încălcare a Constituţiei şi propunerea spre dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor a hotărârii care include motivele de încălcare a Constituţiei şi în acelaşi timp a trage un semnal de alarmă şi solicitarea comisiei de disciplină ca domnul preşedinte Dragnea să nu mai poată conduce nicio şedinţă de plen sau de Birou Permanent, întrucât această solicitare de revocare a sa din funcţie se va afla tot timpul pe ordinea de zi şi în baza articolului 27, alin 4, pe care astăzi l-a încălcat, o persoană căreia i se cere revocarea nu poate să conducă şedinţa. Astăzi am solicitat punerea pe ordinea de zi a propunerii de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor. Ori, propunerea se referă la revocarea lui Liviu Dragnea. Şi Liviu Dragnea, personal, a spus că nu este de acord cu includerea pe ordinea de zi a revocării propriei persoane. Acesta este conflictual grav de interese în care se află în momentul de faţă Liviu Dragnea. Nimic mai simplu şi mai regulamentar pentru orice om corect din ţara asta", a declarat Raluca Turcan.

În contextul în care, în prezent, Regulamentul spune că şeful Camerei Deputaţilor poate fi revocat doar de grupul care l-a propus, fosta şefă PNL a explicat că demersul patidului său se bazează pe două decizii ale Curţii Constituţionale: "În baza acestor decizii ale CCR, un preşedinte care încalcă grav Constituţia poate fi demis de Cameră, sau de forul de conducere pe care îl conduce la momentul respectiv."

"Atâta vreme cât propunerea PNL se va afla în fiecare zi pe ordinea de dezbatere la plen sau la Biroul Permanent, în mod normal Liviu Dragnea nu mai poate conduce aceste şedinţe dacă respectă legea. Dacă încalcă legea, atunci noi vom merge mai departe la CCR", a conchis Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne