PSD-ALDE vs SUA. "Sunt dispuşi să facă orice pentru a scăpa, disperarea se vede atât de clar acum"

Deputatul Claudiu Năsui s-a arătat indignat de demersul liderilor politici ai PSD şi ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, de a da o replică dură Departamentului de Stat al SUA în numele Parlamentului României.
Claudiu Nasui
Claudiu Nasui (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

Modul în care Dragnea şi Tăriceanu au răspuns în numele întregului parlament este inadmisibil, a tras un semnal de alarmă, pe pagina sa de socializare, deputatul USR Claudiu Năsui.

"PSD-ALDE nu au câştigat în alegeri mandat să antagonizeze parteneri cheie ai României. Mai mult, cei doi nu au consultat în niciun fel Parlamentul în numele căruia spun că ar vorbi. Comunicatul conţine multe alte minciuni, însă. Apare implicaţia că justiţia îi urmăreşte din ce în ce mai des pentru că sunt forţe oculte la mijloc, nu pentru ca PSD-ul e plin de corupţi", a declarat Năsui.

Mai mult, în documentul respectiv se spune că ar exista acordul larg al asociaţiilor profesionale ale magistraţilor, când de fapt, a continuat deputatul, multe au avizat negativ modificările, şi le-a fost permis accesul la lucrări numai asociaţiilor apropiate PSD.

"Implicaţia că magistraţii ar fi prea puternici în România e şi ea demontată de măsurătorile multor organizaţii internaţionale care evaluează că abia am ajuns la niveluri de independenţă comparabile cu restul Europei", a precizat Năsui.

În opinia deputatului, liderii PSD şi ALDE sunt dispuşi să facă orice pentru a scăpa, disperarea se vede atât de clar acum când îi vedem că sunt dispuşi să sacrifice orice relaţie a României din dorinţa de a stăpâni justiţia.

Reamintim că reacţia dură a Departamentului de Stat al SUA faţă de propunerile de modificare a legilor Justiţiei a primit un răspuns contondent din partea liderilor coaliţiei PSD-ALDE, care se află în fruntea celor două camere ale Parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne