Procurorii din dosarul OUG 13, victorie de etapă în faţa Inspecţiei Judiciare

Sigla DNA
Sigla DNA (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a anulat luni acţiunea disciplinară demarată de Inspecţia judiciară împotriva procurorilor DNA Marius Bulancea, Paul Dumitriu şi Jean Uncheşelu, acuzaţi de exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă în dosarul în care au anchetat modul de adoptare a faimoasei OUG 13.

CSM a admis astfel excepţia invocată în apărare în dosarul disciplinar cu OUG 13. În consecinţă s-a constatat nulitatea acţiunii disciplinare. Nu s-a dat aşadar o soluţie pe fond (vinovat sau nevinovat) ci doar s-a constatat o neregularitate procedurală în faza de cercetare prealabilă derulată în faţa IJ care a dus la nulitatea acţiunii.

Remedii procedurale:

- fie IJ atacă cu recurs la ICCJ (completul de 5 judecători) susţinând că hotărârea secţiei e greşită, sperând să fie admis recursul şi reluată procedura în faţa secţiei de procurori;

- fie reface cercetarea disciplinară, dar având grijă să nu mai comită acea eroare procedurală şi apoi să sesizeze din nou secţia de procurori cu acţiune disciplinară.

Teoretic pot fi imaginate şi ambele: IJ declară recurs şi, doar dacă se respinge, reface cercetarea disciplinară şi sesizează din nou secţia.

Cercetarea inspecţiei a pornit de la o sesizare formulată în martie 2017 de Jurindex Media SRL, firmă deţinută de jurnaliştii Adina Anghelescu şi Răzvan Savaliuc, editorii site-ul Lumea Justiţiei (Luju). IJ i-a şi găsit ulterior vinovaţi pe cei trei procurori de încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat. Mai multe detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne