Preşedintele francez cere Europei să renunţe la dependenţa de armamentul american. Propune ţărilor baltice strângerea relaţiilor cu Moscova

Emmanuel Macron
Emmanuel Macron (Ludovic Marin/AFP via Getty Images)

Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut Europei să pună capăt dependenţei de sistemele de armament fabricate de SUA, potrivit Politico.

Macron a rugat statele blocului european să îşi asume un rol mai independent atât faţă de Washington cât şi de Beijing, în timpul unei dezbateri avute marţi cu studenţii de la Universitatea din Vilnius, Lituania.

„Noi, unele ţări mai mult decât altele, am renunţat la independenţa noastră strategică prin dependenţa prea mare faţă de sistemele de armament americane”, a declarat Macron în cadrul dezbaterii, adăugând că „nu putem accepta să trăim într-o lume bipolară constituită din SUA şi China”.

În ciuda otrăvirii recente a opozantului rus Alexei Navalnîi cu o substanţă din gama Noviciok, dezvoltată de armata rusă, preşedintele francez a reiterat sprijinul faţă de apropierea pe care o manifestă faţă de preşedintele rus în timpul unor întrevederi cu preşedintele leton şi lituanian, în ciuda faptului că ţările baltice sunt unele dintre cele mai pro-NATO state din fostul bloc comunist.

Lideri europeni, inclusiv Angela Merkel, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de otrăvirea, în Rusia, a lui Alexei Navalnîi şi au cerut Rusiei să deschidă o anchetă, avertizând cu impunerea de sancţiuni.

Cu toate acestea, preşedintele francez a ţinut să propună ţărilor baltice rolul de mediator în strângerea relaţiilor cu Rusia.

„Îi cunoaştem pe vecinii voştri, precum şi istoria voastră, şi în acest spirit de înţelegere reciprocă, transparenţă şi protejare a securităţii voastre am dorit să contribuim la relansarea dialogului strategic cu Rusia”, a declarat Macron în cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi seara alături de preşedintele leton Egils Levits la Riga, ultima oprire în turul său baltic de trei zile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe