Premierul grec cere alegeri anticipate. Partidul Syriza învins în alegerile europene

Premierul grec Alexis Tsipras
Premierul grec Alexis Tsipras (Sakis Mitrolidis/AFP/Getty Images)

Premierul grec Alexis Tsipras a cerut alegeri naţionale anticipate după o înfrângere severă suferită în faţa conservatorilor din opoziţie în cadrul alegerilor de duminică pentru Parlamentul European, potrivit Euronews.

Rezultatele provizorii au arătat că Partidul Syriza se află pe locul doi, după partidul din opoziţie Noua Democraţie, la o diferenţă de aproximativ 10 procente.

“Voi cere preşedintelui Republicii să fie organizate imediat alegeri naţionale”, a susţinut Tsipras într-un discurs.

Mandatul actual al guvernului elen expiră în luna octombrie.

Liderul partidului Noua Democraţie, Kyriakos Mitsotakis, i-a cerut lui Tsipras să demisioneze, afirmând că premierul a pierdut mandatul popular.

O sursă din partid a precizat că cea mai apropiată dată la care ar putea avea loc alegeri anticipate ar fi 30 iunie, pentru se putea face pregătirile necesare.

Syriza a apărut pe scena politică a Greciei pe o platformă anti-austeritate în urmă cu şase ani, apoi şi-a pierdut din popularitate după ce a luat măsuri de austeritate ca parte a celui de-al treilea pachet de salvare financiară (bailout) în 2015.

Grecia a ieşit de sub atenta supraveghere financiară a creditorilor săi în august 2018 şi în această lună guvernul lui Tsipras a introdus reduceri fiscale şi compensaţii pentru pensii, relaxând unele dintre măsurile de austeritate impuse anterior.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe