Prea târziu

În runda aceasta, Dragnea şi oamenii lui au învins. Pe ce s-a construit această reuşită? Mai întâi, pe trei lucruri pe care Dragnea le-a moştenit: izolarea oamenilor politici de popor, schimbarea permanentă a legilor până ce românii s-au obişnuit şi faptul că cine nu e mulţumit cu starea internă poate oricând pleca, explică, într-un amplu articol, profesorul Mihai Maci.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Epoch Times România)

"Ar fi preferabil ca măcar acum, când începe să ne lovească frigul, să nu ne mai amăgim şi să recunoaştem adevărul: în runda aceasta, Dragnea şi oamenii lui au învins. E mai puţin important dacă faimoasa ordonanţă – cu graţierea şi amnistia – va veni (părerea mea e că va fi dată); ceea ce e important e faptul că, acum, justiţia înseamnă exact ceea ce spune Dragnea că înseamnă. Acesta nu e defetism şi nu e demobilizare; e pur şi simplu luciditate. Dacă nu vom fi lucizi şi nu vom înţelege de ce şi cum au învins, vom pierde – una după alta – şi rundele următoare. Există un lucru şi mai rău decât acesta, şi paharul trebuie băut până la fund: de astă dată au învins exact pe terenul intelectualilor. O gaşcă de oameni certaţi cu legea şi-a arogat privilegiul de a defini tocmai acele cuvinte al căror sens, acceptat de fiecare, ne ţine împreună şi dă o formă vieţii noastre comune. “Stat”, “justiţie”, “lege”, “Parlament”, “Preşedinte”, “Guvern”, “taxe”, “impozite”, “pensii” (şi multe altele) nu sunt simple vorbe, cu care mercenari agramaţi să se bată prin studiouri de televiziune, ci sunt firele t(r)ainice ce ţin la un loc textura socială. Când ele se destramă, societatea se descompune şi oamenii cad – fiecare singur – în abisul ororii. Sigur că acesta nu constă neapărat în camere de tortură; în ziua de azi e mai preferabil să-i menţii pe oameni într-o “sclavie acceptabilă”, în care – ca nişte “morţi vii” – să lucreze pentru stăpânii lor, singurii abilitaţi să trăiască cu adevărat. Nu ştiu alţii cum sunt, însă mie unuia mi se pare cu adevărat cinic să numeşti această întoarcere la feudalismul tributal “moment zero”.

Şi totuşi, câte şanse aveau să câştige? Căci – orice s-ar spune – nu e uşor să-i convingi pe oameni că albul e negru şi că răul e bine. Dar iată că au reuşit. Sper că celor de la Russia Today le va place comparaţia: asemeni lui Kutuzov, Dragnea şi ai lui au pierdut aproape toate bătăliile, însă – în cele din urmă – au câştigat războiul. Asta înseamnă că au avut mai multă determinare şi mai multă perseverenţă. Pentru că ceata lui Dragnea (inspirată de lungul cortegiu de condamnaţi, începând cu Adrian Năstase) a ştiut foarte bine ce pierde dacă nu câştigă totul, în vreme ce celor care li s-au opus nu le-a fost prea clar ce câştigă dacă nu pierd totul. Căci, să fim serioşi, pe de-o parte “statul de drept” e – mai ales în lumea noastră – un concept, dacă nu chiar un ideal, iar pe de alta politica opoziţiei ar fi fost făcută şi pe mai departe tot de eternele doamne Gorghiu şi Turcan. Hotărârea şi insistenţa au dat în cele din urmă roade: marele partid (post)comunist nu s-a descompus, eliminarea “facţiunilor” a “întărit rândurile” celor rămaşi, şeful a devenit “lider maximo”, iar oamenii de sub el o “armată disciplinată”. Departe de-al slăbi – cum ne-o tot repetă “o anumită parte a presei” – războiul acesta a întărit şi a sudat PSD-ul. Acum, toţi baronii şi toţi aspiranţii (şi la baronie, şi la doctorate plagiate) ştiu că pot. Şi – din păcate – pot cu adevărat.

Pe ce s-a construit această reuşită? Mai întâi pe trei lucruri pe care Dragnea le-a moştenit (căci toate partidele le-au forjat vreme de 30 de ani) şi pe care s-a priceput să le folosească cu abilitate. Cel dintâi e izolarea oamenilor politici de popor. Votându-şi, în serie, privilegii, indemnizaţii şi pensii nesimţite, “aleşii” s-au izolat de baza lor electorală şi sunt pe cale de-a constitui o clasă socială propriu-zisă: aceea a rentierilor capitalismului nostru original. Cu adâncă tristeţe, dar acesta e adevărul: de ce să iasă în stradă un om a cărui pensie e de câteva sute de lei ca să-l apere pe unul – ce-şi zice (acum) “din opoziţie” – ce capătă câteva mii de euro pe lună? Ce câştigă norodul din războiul dintre Drăculeşti şi Dăneşti? Cu toţii bănuim că oricare “partidă” va veni la putere va menţine toate relele celor dinainte – în primul rând birurile – cărora le va adăuga altele noi. Fiecare tabără e alcătuită dintr-o mână de boieri – care se încuscresc între ei – ce se consideră singurii îndreptăţiţi să conducă neamul acesta. “Şi pentru cine vrei să mori?” Această desprindere – prin privilegii – a “aleşilor” de alegători i-a folosit de minune lui Dragnea. Căci ea i-a demobilizat pe majoritatea celor care ar fi putut protesta (şi care pot vota) împotriva lui. “Marile manifestaţii” (inclusiv cea din februarie 2017) au scos în stradă cel mult câteva sute de mii de oameni (la o populaţie, totuşi, de aproape 20 de milioane), dar – în mod obişnuit – a fost vorba de câteva mii (oscilând între sute şi zeci de mii). “Opoziţia” n-a ştiut să-şi facă nicio campanie: nu numai că nu a introdus nicio lege somptuară, dar a şi votat – cu amândouă mâinile – privilegiile care le reveneau şi parlamentarilor săi. Atunci s-a văzut, ad oculos, ce este “opoziţia”.

Al doilea lucru care i-a profitat lui Dragnea este schimbarea permanentă a legilor. Cu toţii ne-am obişnuit: Codul Fiscal se schimbă de zeci de ori pe an, Legea Educaţiei nimeni nu ştie de câte ori e modificată, “Codurile” (Civil şi Penal şi cele de Procedură) se rectifică – practic – în fiecare şedinţă de Parlament. Morala e aceea că nimeni – cu excepţia unor avocaţi dubioşi – nu (mai) ştie ce e “legea” şi, devreme ce nu ştiu despre ce e vorba, oamenii nu prea au ce apăra. Teoretic, schimbările acestea sunt menite “a ne compatibiliza cu legislaţia europeană”; practic, ele sunt expresia unor interese de grup şi a haosului ce domină administraţia şi finanţele ţării. Ar fi trebuit trecut în Constituţie faptul că principalele legi organice nu pot fi modificate de nimeni, sub nici un pretext vreme de 10 sau 20 de ani. În primul rând, acest lucru ar fi impus o responsabilitate celor care le redactau. În al doilea rând, ar fi permis oamenilor cu cap din această ţară – căci or mai fi şi din aceştia – să le explice, în broşurele tipărite pe hârtie de ziar (nu în tomuri legate în piele – şi la preţ corespunzător!), oamenilor despre ce e vorba şi ce importanţă au legile şi cuvintele din care acestea sunt făcute pentru viaţa lor de zi cu zi. Merită spus un lucru: cu excepţia judecătorului Danileţ, niciuna din “marile noastre somităţi juridice” nu s-a înghesuit să ne explice cum ne vor afecta modificările legislative. În schimb mai toate aceste “somităţi” erau pline de “consideraţie” pentru “profesionistul” Tudorel Toader, când a fost numit Ministru al Justiţiei. Cred că asta spune suficient despre starea justiţiei în România. Din păcate, pe meleagurile noastre, “legea” nu e asociată cu dreptatea, ci cu vorbăria incomprehensibilă şi cu afacerile sordide ale avocaţilor “restituirilor”. Morala e aceea că nici la acest capitol oamenii nu aveau nici un motiv să iasă în stradă şi să apere vreo tabără. Şmecheri şi profitori se găsesc mereu, şi la Dăneşti, şi la Drăculeşti.

Şi mai e încă o moştenire, decisivă, care i-a permis lui Dragnea să facă ce vrea: exilul, mai exact faptul că cine nu e mulţumit cu starea internă poate oricând pleca. Aceasta e deosebirea cea mai marcantă dintre România lui 1989 şi cea a lui 2013: faptul că, acum, oricine se satură de ce e aici are şansa de-a pleca acolo unde crede că se poate realiza cu adevărat. Şi, în mod normal, pleacă tocmai cei “ce au viitorul în faţă”, tinerii, adică partea activă a societăţii. În urma lor rămâne resemnarea celor care nu mai aşteaptă, pentru ei, decât cei 50 de lei în plus la pensie”, scrie, într-un amplu editorial publicat pe Contributors, profesorul universitar Mihai Maci.

Articolul integral poate fi citit aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii