Pesta porcină. Dragnea, ridiculizat până şi de Ponta

În timp ce Comisia Europeană trăgea semnale de alarmă că România nu ia măsuri concrete pentru eradicarea pestei porcine, Dragnea se lăuda pe Facebook cu rezultate remarcabile în domeniu, reiese dintr-o postare a fostului premier Victor Ponta.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

Fostul premier Victor Ponta îl ironizează, pe Facebook, pe Liviu Dragnea. Mai exact, pe fundalul crizei declanşate de pesta porcină, Ponta publică pe pagina sa un printscreen cu o postare în care liderul PSD se lăuda, în 2017, că România a fost admisă pe lista oficială a statelor libere de maladia care răvăşeşte acum România.

"Dincolo de cearta cu Gabriela Firea ieri Liviu Dragnea a continuat să se ocupe de subiectele LUI ( protocoale, amnistie , răfuieli cu SRI sau ambasadori, promisiuni goale pentru nemulţumiţii din Partid, vânzarea companiilor de stat spre sponsorii lui prin Fondul Suveran ) - deloc despre problemele OAMENILOR ( inflaţie, credite, creşterea preţurilor )!

Despre PESTA PORCINA- acum am aflat că încă din 2017 Liviu Dragnea a rezolvat problema - şi a primit şi un premiu pentru asta! După care a vândut toţi porcii de la Ferma din Salcia!!! Şi a mai făcut câteva milioane de euro!

Citiţi mai jos vă rog - ce credeţi că a făcut Dragnea pentru acel premiu?!? Sau, mai bine zis, câţi bani a dat din buzunarul dvs?", scrie, pe Facebook, Ponta.

(Facebook)

Reamintim, referitor la "rezolvarea problemei pestei porcine", că Digi24 a intrat în posesia unui raport de control efectuat în ianuarie-februarie 2017, de către Comisia Europeană prin Direcţia Generală de Sănătate şi Siguranţă Alimentară, în care autorităţile române au fost avertizate cu 16 luni înainte de izbucnirea pestei porcine africane că nu iau măsuri concrete pentru prevenirea acestei boli. Însă, în loc să înteţească măsurile de combatere a Pestei Porcine Africane, ANSVSA le-a redus, mergând până la a anula inspecţiile sanitar-veterinare ce urmau să fie efectuate în primăvara anului 2018. Pagubele produse de incompetenţa conducerii ANSVSA sunt estimate la peste 3 miliarde de euro, mai arată sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne