NATO trebuie să se mute spre Est (European Voice)

Avioane de vânătoare F-16
Avioane de vânătoare F-16 (Michel Porro / Getty Images)

NATO este din nou în cărţi şi trebuie să acţioneze rapid şi decisiv pentru a-şi consolida prezenţa în Europa de Est, susţine jurnalistul Edward Lucas, într-un articol apărut pe site-ul Europeanvoice.com.

Principiul simplu al Articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, potrivit căruia un atac asupra unui membru al Alianţei este un atac asupra tuturor, reprezintă descurajarea finală, însă tocmai caracterul său îl face vulnerabil la provocări de felul celor pe care le vedem în prezent în estul Ucrainei. Vor risca însă Statele Unite un adevărat război termonuclear global pentru a-i opri pe cazaci să ia cu asalt o staţie de poliţie locală din estul Letoniei? Marele pericol pentru NATO şi pentru lume, explică Lucas, este că Rusia consideră că răspunsul la această întrebare este 'Nu' şi încearcă să joace la cacealma către o altă victorie.

Pentru a evita acest lucru şi toate greşelile de calcul periculoase şi accidentele potenţiale care ar putea fi implicate, Alianţa trebuie să acţioneze rapid şi decisiv pentru a-şi consolida prezenţa în regiune. În mod lăudabil, NATO a elaborat deja planuri de urgenţă, iar anul trecut a demarat exerciţii. Cu toate acestea, dezechilibrul dintre ameninţare şi capacităţi este încă şocant.

Potrivit un raport al think-tank-ului Center for European Policy Analysis (CEPA), dintre cei 66.217 de militari americani prezenţi în Europa, 66.081 sunt deplasaţi în Europa de Vest, şi la fel bazele majore ale NATO. Această configuraţie datează de pe vremea principiului celor 'trei de NU', stabilit la momentul în care Alianţa s-a extins spre Est. Potrivit acestui principiu, Alianţa nu are 'nicio intenţie, niciun plan şi niciun motiv' de a plasa active militare importante în noile state membre.

În prezent, notează Lucas, comportamentul Rusiei a transformat acest 'Nu' în 'Da'. Pentru început, raportul menţionat susţine că Statele Unite ar trebui să mute o unitate de teren în regiune, spre exemplu Regimentul 2 de Cavalerie Stryker, în prezent staţionat la Vilseck, Germania. De asemenea, explică acesta, ele ar trebui să dezvolte apărările aeriene şi să îmbunătăţească infrastructurile de apărare în statele baltice şi în Polonia.

În plus, notează Lucas, în condiţiile în care există spaţiu din belşug, iar terenurile sunt ieftine în partea de est a Europei, SUA ar putea economisi bani prin mutarea 52 Fighter Wing (ramură a aviaţiei americane - n.red.) în România, în loc de Aviano (Italia), aşa cum este planificat în prezent.

În al doilea rând, NATO ar trebui să exploateze punctele tari şi de preocupare ale noilor state membre. Spre exemplu, dezvoltarea Centrului de excelenţă dedicat apărării cibernetice din Estonia (după atacurile cibernetice din Rusia din 2007) a transmis un mesaj clar în ceea ce priveşte angajamentul acestei ţări pe câmpul de luptă digital.

În al treilea rând, o presiune coordonată asupra activităţii serviciilor secrete ruseşti în toate ţările membre ale UE şi NATO este de mult timp aşteptată. În această privinţă, ţări ne-membre NATO, cum ar fi Suedia şi Finlanda, au multe de oferit, explică jurnalistul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe