Moscova desparte Tiraspolul de Chişinău: Transnistria refuză să discute statutul său politic în cadrul Republicii Moldova

(DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)

Negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean, în cadrul rundei ce a început luni la Lvov (Ucraina), pot fi considerate eşuate. Transnistria a refuzat să-şi discute viitorul său statut politic în cadrul Republicii Moldova, iar liderul autoproclamatei republici transnistrene, Evgheni Şevciuk, a refuzat să aibă o întrevedere cu premierul Vlad Filat, întrevedere la care sperau Chişinăul, Kievul, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi SUA. După cum a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta preşedintele comisiei pentru afaceri externe a sovietului suprem (aşa-zisul parlament transnistrean), Dmitri Soin, acest lucru a fost făcut la sfatul Moscovei, care a virat deja în contul Transnistriei 480 de milioane de ruble (15,5 milioane de dolari).

Progresul promis de preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul ucrainean al afacerilor externe Leonid Kojara, nu s-a înregistrat la actualele negocieri de la Lvov. Dimpotrivă, acestea au revenit în punctul iniţial, potrivit cotidianului rus menţionat.

Cu toate acestea, şeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer Brush, nu consideră negocierile unele eşuate, ci doar 'un pas înapoi'. Jennifer Brush a atenţionat, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, că refuzul lui Evgheni Şevciuk de a avea la Lvov o întrevedere cu premierul Vlad Filat va influenţa în mod negativ procesul de negocieri în format '5+2' (Chişinăul şi Transnistria - părţile conflictului; Rusia, Ucraina şi OSCE - mediatori; UE şi SUA - observatori). Şeful misiunii OSCE şi-a exprimat speranţa că 'toţi mediatorii din formatul '5+2' îi împărtăşesc dezamăgirea' în legătură cu acest lucru.

Însă, mediatorii rus şi ucrainean, reprezentaţi de ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Grigori Karasin, şi de ministrul-adjunct de externe al Ucrainei, Ruslan Demcenko, care au avut săptămâna trecută o întrevedere la Odesa, nu şi-au exprimat niciun fel de dezamăgire în legătură cu situaţia actuală, constată Nezavisimaia Gazeta. Pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei este notat doar că la Odesa 'a avut loc un schimb de opinii pe marginea reglementării transnistrene'. Aproximativ acelaşi lucru a fost anunţat şi de Ministerul de Externe al Ucrainei.

A păstrat tăcerea cu privire la întrevederea eşuată Filat-Şevciuk şi site-ul OSCE, organizaţie a cărei preşedinţie este asigurată în acest an de Ucraina, ţară căreia i-a şi aparţinut iniţiativa organizării la Lvov a unei asemenea întâlniri, pentru a discuta statutul politic al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova. Leonid Kojara a anunţat programarea unor asemenea discuţii în timpul vizitei efectuate în ianuarie la Tiraspol. La acea dată el i-a anunţat pe jurnalişti că a convenit deja asupra acestei întâlniri cu Evgheni Şevciuk.

Se pare, însă, că preşedintele OSCE s-a grăbit: Şevciuk a declarat ulterior că nu intenţionează să aibă o întrevedere cu Filat deoarece aceasta ar fi lipsită de rezultate. În afară de aceasta, Transnistria nu intenţionează să discute cu Republica Moldova statutul politic al regiunii. Şevciuk a făcut aceste declaraţii după întrevederea avută cu reprezentantul Rusiei la negocieri, emisarul special al Ministerului rus de Externe, Serghei Gubarev, care a dat publicităţii poziţia Moscovei: în situaţia dată, negocierile privind statutul Transnistriei nu sunt oportune, pentru că înainte de aceasta Chişinăul ar trebui să anuleze Legea privind statutul Transnistriei pe care a adoptat-o în 2005 şi să-i promită regiunii autonomie în cadrul Republicii Moldova. Gubarev a subliniat că Moscova sprijină poziţia Tiraspolului. Însă, nu este un secret pentru nimeni că Tiraspolul nu a făcut decât să urmeze sfatul Moscovei, subliniază Nezavisimaia Gazeta.

'Transnistria depinde financiar de Rusia şi de aceea nu-şi poate permite să aibă propria opinie', a explicat pentru cotidianul rus Vitali Kulik, reprezentant al Administraţiei prezidenţiale a Ucrainei. La începutul anului, la Tiraspol a ajuns prima tranşă de ajutor rusesc: 480 de milioane de ruble din totalul celor 3 miliarde prevăzute.

După cum declară Dmitri Soin, fără acest sprijin financiar, regiunea nu ar supravieţui. În afară de aceasta, Transnistria depinde de livrările de gaz şi energie electrică ruseşti. 'Moscova rămâne avocatul Transnistriei în politica externă', subliniază Soin.

De altfel, potrivit lui Kulik, Şevciuk a discutat totuşi cu Leonid Kojara pe marginea negocierilor privind statutul politic al Transnistriei, nefiind atât de categoric ca după discuţia avută cu Gubarev. După cum subliniază Kulik, tocmai atunci Şevciuk a făcut 'pasul înapoi' despre care vorbeşte Jennifer Brush.

Cu toate acestea, o nouă rundă de negocieri a început luni la Lvov. Tiraspolul este reprezentat de aşa-zisul său ministru de externe Nina Ştanski, iar Chişinăul - de vicepremierul Eugen Carpov, ministru pentru reîntregirea Republicii Moldova. Înainte de negocieri, Carpov a declarat pentru Nezavisimaia Gazeta că partea moldoveană va continua să insiste asupra discutării tuturor celor trei coşuri de negocieri (economic şi social, umanitar, politic), 'fără de care nu sunt posibile perspective'.

Potrivit expertului de la Chişinău, Radu Vrabie, 'propunerile înaintate de Tiraspol în vederea soluţionării problemelor socio-economice sunt destul de importante, însă acestea nu pot fi rezolvate fără o anumită bază politică'. 'Tiraspolul, susţinut de Rusia, încearcă să tărăgăneze soluţionarea acestei probleme, pentru că nu doreşte rezolvarea diferendului transnistrean', este convins Vrabie.

La rândul său, jurnalistul Ion Berlinski a formulat o idee împărtăşită astăzi de mulţi analişti de la Chişinău: 'Moscova îşi revendică teritoriul de pe malul stâng al Nistrului şi îl cedează pe cel dintre Nistru şi Prut'.

La actualele negocieri, din grupul de susţinere a Chişinăului fac parte ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghei Pirojkov, şeful delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, precum şi ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Moser. În rolul de avocat al Transnistriei rămâne reprezentantul Federaţiei Ruse, Serghei Gubarev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe