Monolit enorm, sculptat cu peste 9.000 de ani în urmă, a fost descoperit pe fundul Mediteranei

Monolitul descoperit în Strâmtoarea Siciliei, pe fundul Mediteranei.
Monolitul descoperit în Strâmtoarea Siciliei, pe fundul Mediteranei. (Captură Foto)

Un monolit cu o înălţime de 12 metri, sculptat în calcar de către oameni din Epoca de Piatră în urmă cu peste 9.000 de ani, a fost descoperit pe fundul Mediteranei, conform Euronews.

Enormul totem din piatră, acum împărţit în două bucăţi în Strâmtoarea Siciliei, între Tunisia şi Sicilia, a fost creat dintr-o formaţiune stâncoasă situată la aproximativ 300 metri distanţă, pe când Marea Mediterană era încă un bazin uscat.

Acum, monolitul se află la 40 de metri sub apă.

Noul studiu, publicat în Journal of Archaeological Science, susţine că zona s-a scufundat în urmă cu aproximativ 9.350 de ani (cu 200 ani mai mult sau mai puţin) la sfârşitul ultimei Epoci Glaciare. Înainte de acea perioadă, se crede că zona a fost un arhipelag, cu o serie de insule care legau Europa de Africa de Nord prin intermediul unei mări cu o mică adâncime.

“[Monolitul] a fost tăiat şi extras ca un bloc unitar din formaţiunea de piatră situată la aproximativ 300 metri spre sud, şi apoi transportat şi posibil ridicat”, conform studiului. “Luând în considerare mărimea monolitului, putem presupune că acesta cântăreşte aproximativ 15 tone.”

Cercetătorii susţin că existenţa monolitului – care prezintă găuri neobişnuite la baza sa – obligă academicienii şi savanţii să reconsidere abilităţile tehnologice ale vânătorilor şi culegătorilor ''primitivi''.

“Această descoperire oferă dovezi privind o activitate umană semnificativă în mezolitic în regiunea Strâmtorii Siciliene”, arată studiul.

Se crede că Sicilia s-a format cu 17.000 - 27.000 de ani în urmă, când exista un pod de pământ ce o lega de Italia.

Principalii autori ai studiului, Emanuele Lodolo şi Zvi Ben-Abraham, susţin că forma regulată a monolotului şi cele trei găuri cu mărimi similare reprezintă dovezi că blocul de piatră a fost creat de om şi că nu este o anomalie naturală.

Crearea, deplasarea şi ridicarea unui monolit de o asemenea mărime a necesitat o muncă migăloasă de sculptare şi tehnici scrupuloase de extragere şi transport. Aceste îndemânări nu au fost asociate anterior cu un astfel de popor antic, susţine studiul.

“Descoperirea sitului arheologic scufundat în Strâmtoarea Siciliei ar putea să ne extindă în mod semnificativ cunoştintele legate de cele mai timpurii civilizaţii din bazinul Mediteranean precum şi viziunea noastră asupra inovaţiilor şi dezvoltărilor tehnologice [realizate] de către locuitorii din mezolitic.”

Pe insula învecinată Malta se găsesc mai multe temple megalitice misterioase. Din primele cercetări reiese că acestea ar avea o vechime de 5.600 de ani, susţine Euronews.

Cea mai veche structură cunoscută este la Gobekli Tepe, în sud-estul Turciei. Datarea cu carbon indică faptul că această structură sculptată în piatră – care include 200 de stâlpi de până la 20 de tone – ar avea o vechime de aproximativ 11.600 de ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură