Macovei: Toader se scufundă în mlaştina penibilului, a primit cea mai puternică palmă de la Comisia de la Veneţia

Deputatul european Monica Macovei a reacţionat după avizul dat de Comisia de la Veneţia pe modificările privind legile justiţiei şi codurile penale din România.
Monica Macovei
Monica Macovei (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Palma usturătoare primită de la Comisia de la Veneţia trebuie să oprească distrugerea justiţiei de mafia PSD-ALDE, a transmis sâmbătă, în cadrul unui comunicat de presă, europarlamentarul Monica Macovei.

"Tudorel Toader a primit cea mai puternică palmă: Comisia de la Veneţia cere renunţarea la mutilarea Codurilor penale în favoarea infractorilor. Mai exact, Comisia de la Veneţia a remarcat că modificările aduse infracţiunilor de corupţie - abuz în serviciu, dare de mită, trafic de influenţă şi delapidare – şi modificările aduse prescripţiei şi mărturiei mincinoase slăbesc lupta anticorupţie. Modificările aduse Codului de procedură penală trebuie remodificate şi ele! Tot coşmarul pe care noi îl trăim acasă, noaptea, ca hoţii şi acum ziua, ca hoţii este şi pe masa Comisiei de la Veneţia", a declarat Macovei.

Potrivit deputatului european, până şi soluţia lui Tudorel Toader de a amâna noile criterii de pensionare a magistraţilor a fost primită negativ de Comisia de la Veneţia, care cere abrogarea acestei prevederi.

"Toader trebuie să plece acasă! La fel şi Iordache-Altă întrebare care conduce comisia parlamentară specială de modificare a legilor din domeniul justiţiei. Toader se scufundă în mlaştina penibilului: ca să scape de orice vină, zice acum că nu el a propus modificările la Codurile penale. Mai este şi laş! Şi se ţine şi de scaun! Bruxelles, Strasbourg, toate capitalele europene şi de peste ocean văd ce face coaliţia toxică. Dragnea şi Tăriceanu nu mai pot păcăli pe nimeni. Nu mai merge ca PSD-ALDE să conducă România în interesul propriu. Ori o conduc pentru oameni, ori au trădat-o!", a afirmat Macovei.

Reamintim că mult aşteptatul aviz al Comisiei de la Veneţia a fost unul devastator pentru PSD-ALDE.

Specialiştii au susţinut că schimbarea propusă a legislaţiei penale din România slăbeşte atât lupta anti-corupţie, cât şi combaterea altor infracţiuni grave şi recomandă autorităţilor române să efectueze o reevaluare globală a amendamentelor din ambele coduri printr-un proces de consultare cuprinzător şi eficient.

În acelaşi timp, Comisia a adoptat cu unele amendamente şi opinia preliminară din 13 iulie privind schimbarea celor trei legi ale justiţiei, aviz care „critică faptul că aceste legi ar afecta în mod negativ eficienţa, calitatea şi independenţa sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei împotriva corupţiei”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne