Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord privind recapitalizarea băncilor

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. (GEORGES GOBET / AFP / GettyImages)

Liderii UE au convenit să folosească fondul de salvare al UE pentru a oferi susţinere directă băncilor care se confruntă cu probleme, fără a mai adăuga sumele de bani necesare la datoriile guvernelor, relatează BBC News.

După 13 ore de discuţii la Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a precizat şi că va fi creat un organism de supraveghere a băncilor la nivelul zonei euro.

Potrivit unor surse oficiale, planurile ar putea fi finalizate în cursul lunii iulie.

Analiştii apreciază că Germania pare să fi cedat la presiunile Spaniei şi Italiei pentru a oferi o mai mare susţinere. Cele două ţări au refuzat să susţină un plan anterior pentru un pachet de stimulare a creşterii economice în valoare de 120 de miliarde de euro. Ele au vrut măsuri care să ducă la o scădere a preţului creditelor.

După ce vestea a fost anunţată la Bruxelles, euro s-a apreciat faţă de dolar pe bursele din Asia.

Atunci când a anunţat acordul, Van Rompuy a precizat că va rupe "cercul vicios" dintre bănci şi guverne.

Potrivit corespondentului BBC, deşi Germania pare să fi acceptat un compromis, cancelarul Angela Merkel a reuşit să se asigure că Bruxelles-ul are un control mai mare asupra finanţelor din zona euro, ceva ce a vrut.

Acordul a intervenit după ce noul preşedinte francez Francois Hollande a sugerat că susţine Spania şi Italia. "Mă aflu aici pentru a încercat să găsesc soluţii rapide pentru ţările care se confruntă cu presiuni din partea pieţelor, deşi au făcut un efort enorm pentru a-şi echilibra bugetele", a spus preşedintele socialist.

Noul pachet de stimulare a creşterii economice anunţat de Van Rompuy prevede, printre alte, o suplimentare a capitalului de care dispune Banca Europeană de Investiţii de 10 miliarde de euro, ceea ce ar urma să îi crească în total capacitatea de creditare cu 60 de miliarde de euro.

De asemenea, 60 de miliarde de euro din fonduri structurale nefolosite vor fi alocate întreprinderilor mici şi creerii de locuri de muncă pentru tineri.

UE va face şi o emisie pilot de eurobonduri, în valoare de 4,5 miliarde de euro, destinate îmbunătăţirii infrastrucuturii, în special din domeniul energiei, transportului şi internetului de mare viteză.

Autorităţile europene au prezentat şi propuneri pentru crearea unei Trezorerii europene, care să aibă puteri asupra bugetelor naţionale.

La Bruxelles, atât Italia, cât şi Spania au cerut ca zona euro să fie de acord cu măsuri pentru reducerea ratelor dobânzii pe care trebuie să le plătească cele două ţări.

Obligaţiunile pe 10 ani emise de guvernul spaniol s-au vândut joi la o rată de dobânzii de peste 6,9%, în condiţiile în care 7% este pragul de sustenabilitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe