Judecătoarea Terceanu, fraţii Becali şi Cristi Borcea, trimişi în judecată

Fraţii Becali şi Cristian Borcea au fost deferiţi instanţei, acuzaţi fiind că au dat mită pentru a obţine achitarea în dosarul Transferurilor. Alături de ei, pe banca acuzaţilor, va sta şi judecătoarea care i-a achitat.
Victor Becali,impresar şi acţionar la clubul Dinamo
Victor Becali,impresar şi acţionar la clubul Dinamo (Epoch Times)

Judecătoarea Geanina Terceanu, Ioan şi Victor Becali şi Cristian Borcea au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, pentru luare şi respectiv dare de mită. Alături de magistrată şi de cei trei oameni din fotbal, au mai fost deferiţi instanţei avocaţii George-Antonie Iorgovan şi Danie Costel Petre, acuzaţi de mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2009, Judecătoarei Terceanu i-a fost repartizat spre judecare un dosar penal cunoscut în spaţiul public sub numele de „Dosarul transferurilor de fotbalişti”, cauză în care Becali Ioan, Becali Victor şi Borcea Cristian, alături de alţi inculpaţi, fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi de evaziune fiscală.

La data de 3 aprilie 2012, Terceanu a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora. Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie de achitare – judecătoarea a primit, în intervalul aprilie 2009 – mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată judecătoarei de către fraţii Becali, iar suma de 10.000 de euro a fost dată de către Borcea Cristian.

În cursul anului 2009, judecătoarea a folosit o parte din banii primiţi, respectiv 56.000 de euro, la achiziţionarea unei locuinţe (al cărei preţ total a fost de 93.000 euro).

Ulterior, la data de 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de către inculpata Terceanu Geanina a fost desfiinţată printr-o decizie penală a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, instanţa de control judiciar pronunţând condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate.

În ceea ce-i priveşte pe cei doi avocaţi, potrivit procurilor DNA, aceştia, audiaţi ca martori în prezenta cauză, au făcut afirmaţii mincinoase şi nu au spus ceea ce ştiu cu privire la fapte şi împrejurări esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi.

Dosarul a fost trimis, spre judecare, Curţii de Apel Bucureşti. Procurorii DNA mai precizează că în cauză a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpatei Terceanu Geanina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne