John Bercow: Tonul belicos şi strident al articolelor de ziar referitoare la muncitorii români nu reflectă neapărat situaţia reală

(Chris Jackson/Getty Images)

Preşedintele Camerei Comunelor din Marea Britanie, John Bercow, a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă la Camera Deputaţilor, că în opinia lui "tonul belicos şi strident" al unor articole de ziar din presa britanică referitoare la muncitorii români nu reflectă neapărat realitatea.

"Îmi displac profund stereotipurile, caricaturile lucrătorilor sau oamenilor din alte ţări. Au existat îngrijorări legate de nivelul migraţiei şi de nevoia de a echilibra principiul liberei circulaţii a lucrătorilor, care este un principiu important pentru toţi membrii UE, cu nevoia de a proteja ordinea, de a recunoaşte limitarea spaţiului şi de a proteja coeziunea socială. Nu o să îmi cer scuze pentru faptul că au existat discuţii iar Guvernul Marii Britanii are de gând să protejeze integritatea graniţelor noastre şi să protejeze principalele noastre interese, pe care vi le-am spus mai devreme", a declarat John Bercow referitor la articolele din ziarele britanice, mai puţin prietenoase, despre muncitorii români, adăugând că nu crede că "tonul belicos şi strident" al articolelor din presa britanică reflectă neapărat realitatea.

"Există o diferenţă între interesele celor care caută să îşi crească vânzările ziarelor indiferent de mijloace şi realitatea de la faţa locului. Cred că lucrurile trebuie să fie controlate şi monitorizate în privinţa emigraţiei, orice stat care vrea să-şi protejeze propriul popor să facă asta, dar există şi mari avantaje şi vreau să subliniez faptul că a existat un val important de emigranţi veniţi în Marea Britanie din ţările noi intrate şi de multe ori aceştia au venit cu aptitudini şi cu un angajament, cu o implicare pe care nu le-am găsit mereu în propria noastră forţă de muncă. Deci, nu aş vrea să mă alătur prezentărilor negative şi discriminatorii, nu aşa văd eu lucrurile, cred că trebuie să începem să cooperăm în calitate de prieteni. Mass-media îşi are propriul rol într-o societate liberă, acest lucru este foarte potrivit, dar media nu sunt Guvernul, nu sunt Parlamentul. Eu sunt aici în calitate de prieten al României şi în calitate de om care se uită şi la beneficiile emigraţiei", a explicat John Bercow.

Preşedintele Camerei Comunelor efectuează o vizită oficială în ţara noastră. Acesta a ţinut un discurs în plenul Camerei Deputaţilor, a primit distincţia ”Colanul Camerei Deputaţilor” şi s-a întâlnit cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, respectiv Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea. În cursul zilei de astăzi John Bercow va avea o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne