Grup de monitorizare globală cere Pakistanului să protejeze presa

(Andrei Popescu/Epoch Times Romania)

ISLAMABAD – Un grup internaţional de monitorizare a presei, cu sediul în SUA, cere viitorului guvern pakistanez condus de Nawaz Sharif să ia măsuri urgente pentru a opri “reducerea criminală la tăcere” a presei, prin aducerea în faţa justiţiei a celor care au atacat şi ucis jurnalişti. Comitetul pentru Protejarea Jurnaliştilor a declarat că mulţi reporteri ucişi în Pakistan în ultimul deceniu au fost luaţi în colimator şi asasinaţi.

Raportul detaliat al Comitetului pentru Protejarea Jurnaliştilor (CPJ), numit “Presa pakistaneză în pericol”, susţine că începând cu 2003 Pakistanul ocupă locul 4 în categoria naţiunilor celor mai fatale pentru jurnalişti. Raportul susţine că bombele sinucigaşe şi alte circumstanţe legate de conflictele din Pakistan au luat viaţa a 41 de jurnalişti, dar că cel puţin 32 dintre ei au fost vizaţi pentru asasinare.

Cercetarea arată că Pakistanul are una dintre cele mai rele situaţii din lume cu privire la impunitatea în cazul violenţelor anti-presă şi că, în ciuda unor repetate cereri din interiorul şi exteriorul ţării, în ultimul deceniu niciun caz de asasinare a jurnaliştilor nu a beneficiat de un proces credibil.

Coordonatorul programului CPJ pentru Asia, Bob Dietz, a spus că “acest record perfect de impunitate” a favorizat dezvoltarea unui climat tot mai violent pentru jurnaliştii din ţară. El a afirmat că pericolul pentru mass media, de altfel liberă şi robustă, nu vine doar din partea militanţilor şi criminalilor ci şi din partea grupurilor politice, a armatei şi a serviciilor pakistaneze de informaţii.

“În ultimii 5 ani a existat o creştere semnificativă a numărului de decese [în rândul jurnaliştilor]”, a spus Dietz. “În ciuda dezvoltării mass mediei pakistaneze, jurnaliştii încă înfruntă o mulţime de interferenţe, intimidări şi ameninţări. Mă refer la faptul că aceasta a devenit un mod de viaţă pentru mulţi dintre ei.”

El a spus că CPJ cere premierului nou ales Nawaz Sharif să ia măsuri urgente, precum întărirea sistemului juridic penal naţional pentru a reduce violenţa împotriva jurnaliştilor.

“Este cu adevărat urgent ca acest viitor guvern să facă sistemul juridic pakistanez să funcţioneze mai bine decât a făcut-o până acum”, a adăugat el. “Ştiu că se cere mult şi ştiu că există multe motive pentru care sistemul nu funcţionează bine. Dar cred că el [Sharif] trebuie să facă o prioritate din această schimbare şi cea mai bună cale în acest moment ar putea fi aceea ca el să se intereseze activ de rezolvarea cazurilor jurnaliştilor ucişi de-a lungul anilor.”

Jurnalişti în bătaia focului

Cercetarea CPJ a examinat în detaliu asasinatele recente a doi jurnalişti; Wali Khan Babbar şi Mukarram Khan Atif. Babar a fost împuşcat în Karachi în timp ce Atif, un reporter tribal ce lucra pentru Vocea Americii, a fost ucis în apropiere de oraşul nord-vestic Peshawar.

CPJ dispută afirmaţia militanţilor talibani că ei ar fi fost în spatele asasinării jurnalistului tribal, spunând că descoperirile sale arată că asasinatul ar putea fi rezultatul implicării agenţilor serviciului pakistanez de securitate.

CPJ a declarat, de asemenea, că numărul de interviuri desfăşurate în Karachi arată înspre forţa politică dominantă a oraşului, Mişcarea Muttahida Quami, ca fiind în spatele uciderii lui Babar, care a lucrat pentru GEO TV, cel mai influent post de televiziune pakistanez privat.

Bob Dietz a declarat că temerile şi ameninţările au împiedicat orice progres în investigaţii.

“Şi cea mai proastă parte este că înainte ca procesul să fi început vreodată, cinci dintre principalii martori au fost ucişi şi nimeni nu a fost adus în faţa justiţiei nici pentru acele crime”, a spus el.

Oponenţii politici au învinuit de asemenea Mişcarea Muttahida Quami, care reprezintă comunitatea predominantă din Karachi ce vorbeşte limba urdu, dar partidul neagă acuzaţiile ca fiind motivate politic.

Armata pakistaneză şi oficialii civili resping acuzaţiile potrivit cărora agenţi ai serviciului pakistanez de spionaj, ISI, s-ar afla în spatele unora dintre violenţele comise împotriva jurnaliştilor. Ei declară că acuzaţiile fac parte dintr-o campanie de calomniere a Pakistanului şi de subminare a sacrificiilor sale fără precedent în lupta împotriva militantismului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe