Germania critică Israelul pentru noile planuri de colonizare

Colonia israeliană ilegală Beitar Illit din Cisiordania, 31 mai 2015.
Colonia israeliană ilegală Beitar Illit din Cisiordania, 31 mai 2015. (Captură Foto)

Germania a criticat planurile Israelului de a construi noi unităţi de locuit ilegale în Cisiordania, susţinând că acestea reprezintă o încălcare a legii internaţionale.

Ministerul german de externe, într-o declaraţie publicată marţi, a susţinut că planurile Israelului de a construi peste 1.000 de unităţi noi de locuit în teritoriile palestiniene subminează şansele reluării discuţiilor de pace dintre palestinieni şi Israel precum şi şansele încheierii unui acord între cele două tabere.

„Chiar acum, celor două tabere li se cere să clădească încrederea şi să se abţină de la acţiuni unilaterale şi provocatoare. Avertizăm că astfel de paşi ar putea reduce şansele unei reluări a negocierilor pentru pace”, conform declaraţiei ministerului.

Grupul israelian Peace Now a raportat în 23 iulie că armata israeliană a aprobat 541 de unităţi noi de locuit, a legalizat retroactiv 228 de unităţi de locuit deja existente, iar în 22 iulie a aprobat infrastructura pentru un plan care include 296 de unităţi de locuit în Cisiordania.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri că a autorizat începerea imediată a construcţiei unui număr de 300 de locuinţe în Cisiordania ocupată, relatează AFP şi Reuters.

Există rapoarte care susţin că armata israeliană a aprobat de asemenea construirea mai multor structuri industriale şi neindustriale în teritoriile ocupate.

O jumătate de milion de israelieni locuiesc în peste 120 de colonii, care au fost construite după ocuparea de către Israel a teritoriilor palestiniene din Cisiordania în 1967.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe