Fota: În ritmul ăsta, până la vară ieşim şi din NATO!

Fostul consilier prezidenţial Iulian Fota avertizează că politicienii puterii au declarat război UE, ceea ce poate să ne coste scump. Iar lucrurile se întâmplă repede, mult prea repede...
Florin Iordache
Florin Iordache (Facebook, Oana Dobre)

În maniera lor "specifică, şmecherească, fără a avea onoarea gestului asumat", politicienii puterii au declarat război UE, avertizează Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate, într-un interviu acordat ziare.com. Declaraţiile lui Fota vin în contextul în care figurile marcante ale PSD şi ALDE au atacat la scenă deschisă recomandările din MCV şi Rezoluţia adoptată în Parlamentul European, adoptând făţiş o poziţie antagonică UE.

"Am petrecut jumătate de zi să-mi aduc aminte când s-a întâmplat aşa ceva ultima dată în România. Mi-a venit în minte nu un moment, ci un interval de aproximativ un an, din 13 iunie 1990 până în vara lui 1991, când am fost singura ţară din Europa Centrală care a hotărât să semneze un tratat "de prietenie" cu URSS. Sub influenţa unor cercuri radicale, anti-occidentale, pro-sovietice, timp de un an, conducerea politică a României de atunci s-a luptat cu Occidentul. Iar acea atitudine românească anti-occidentală ar mai fi continuat dacă nu se destrăma URSS.

Din nou, de ieri, anumiţi oameni politici români, susţinuţi de anumite cercuri de interese, inclusiv din zona economică şi din mass-media naţională, au hotărât să declanşeze un război subversiv anti-UE, de "eliberare naţională". Intenţionat folosesc astfel de cuvinte, pentru că toată povestea asta nefericită are şi un iz de "ceuşism", ca ideatică şi oameni implicaţi, doar că este dusă împotriva unor oameni "simpli, dar nu umili", ca să parafrazez o celebră remarcă de ieri a unui lider politic important (Liviu Dragnea, n.red.) . Şi, la fel ca şi în 1990/1991, totul este făcut pentru a proteja anumite interese individuale sau de grup", a declarat Fota.

Fostul consilier prezidenţial atrage atenţia că, orice război cu UE ne şubrezeşte poziţia şi în UE, dar şi în NATO şi atrage atenţia asupra pericolului pe care-l pot declanşa acţiunile PSD-ALDE.

"Acum 27 de ani, de la elementul de forţa din 13-15 iunie 1990 până la decizia politică de întoarcere a spatelui către Vest şi racordare la URSS a trecut cam un an. Acum avem doar trei luni de la 10 august până la 13 noiembrie. Şi asta este parte din gravitatea acestui moment. Lucrurile se întâmplă mult, mult prea repede. În ritmul asta, până la vară (poate şi cu ceva sprijin de pe la "prieteni") neutralitatea sau nealinierea ne mănâncă, ieşim şi din NATO", susţine Fota.

"Cele două organizaţii se suprapun într-o foarte mare măsură. Preşedintele Franţei tocmai şi-a declarat sprijinul pentru UE şi dorinţa de a combate extremismul politic de dreapta. Noi suntem ca nucă în perete. Mesajul preşedintelui Macron e pro-Europa, iar în România, în zonă guvernamentală, dar şi într-o parte importantă a opiniei publice, începe să se dezvolte un sentiment anti-Europa", adaugă fostul consilier prezidenţial.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne