Forţele SUA ar fi executat cinci copii şi patru femei într-un sat din Irak, potrivit unui raport ONU

Soldati americani in Kirkuk, 27 iulie 2011
Soldati americani in Kirkuk, 27 iulie 2011 (ALI AL-SAADI / AFP / Getty Images)

Un raportor ONU a transmis Statelor Unite un raport privind execuţia a cel puţin 10 irakieni, printre care patru femei şi cinci copii, de către soldaţi americani, în timpul unei operaţiuni desfăşurate la nord de Bagdad în 2006, arată un document dat publicităţii de WikiLeaks.

Documentul din 6 aprilie 2006 evocă o scrisoare a lui Philip Alston, raportor special pentru execuţii extrajudiciare, sumare sau arbitrare, ce afirmă că forţele americane le-au pus cătuşe şi au executat nouă membri ai unei familii şi un oaspete, în locuinţa lor din Balad, oraş situat la 70 de kilometri nord Bagdad. Soldaţii ar fi cerut apoi un raid aerian, pentru a distruge dovezile.

"Aş vrea să atrag atenţia guvernului vostru în ceea ce priveşte o operaţiune desfăşurată de Forţa multinaţională în 15 martie 2006, în casa lui Fayez Harrat (Khalaf) al-Majmai, un agricultor din Balad, guvernoratul Salahedin", a scris Alston, potrivit documentului. "Am primit mai multe rapoarte care suugerează că cel puţin 10 persoane au fost ucise în această operaţiune", a adăugat el.

"Potrivit informaţiilor pe care le-am primit, atunci când trupele americane s-auu apropiat, în zorii zilei de 15 martie 2006, se pare că au existat tiruri trase din casa lui Fayez şi că focurile de armă au durat 25 de minute. Apoi, soldaţii americani au intrat în casă, au legat mâinile ocupanţilor şi i-au executat", a precizat oficialul.

"Apoi, a avut loc un raid aerian care a distrus casa. Posturile irakiene de televiziune au arătat cadavrele a cinci copii şi patru femei la morga din Tikrit, iar autopsia făcută acolo a stabilit că toate victimele au fost împuşcate în cap şi aveau mâinile legate", se adaugă în documentul transmis de la Geneva la Washington.

Potrivit lui Alston, Forţa multinaţională a confirmat că a avut loc un raid în ziua respectivă la Balad, soldat cu un număr neprecizat de victime.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe